Skip to content

Nu vă lăsați îmbrățișați de necunoscuți! Riscați să rămâneți fără bunuri de valoare

Vineri,  10 noiembrie, doi agenți de siguranță publică din cadrul Secției nr. 1 Ploiești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor în zona Halelor Centrale din municipiu, au fost sesizați de un ploieștean despre faptul că, în momentul în care acesta ar fi intrat într-un supermarket, ar fi fost întâmpinat de un tânăr necunoscut, care, sub pretextul că vrea să-l salute, l-ar fi îmbrățișat, iar după ce acesta a plecat, ar fi constatat că îi lipsește telefonul mobil din buzunarul hanoracului pe care îl purta.

Polițiștii au efectuat verificări și, în scurt timp, au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv un ploieștean, în vârstă de 17 ani, asupra acestuia fiind găsit bunul sustras.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, telefonul fiind predat persoanei vătămate.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!