Parlamentarul PSD Botoșani, Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a anunțat că au intrat în vigoare prevederile legale care garantează servicii bancare gratuite pentru consumatorii vulnerabili.
Potrivit Legii 258/2017, adoptată de Parlament în decembrie 2017, consumatorul vulnerabil este persoana al cărei venit lunar nu depășește echivalentul a 60% din câștigul salarial mediu brut pe economie. Conform datelor statistice oficiale, după transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, salariul mediu brut din România a ajuns la 4.162 lei, ceea ce înseamnă că în categoria consumatorilor vulnerabili se încadrează toate persoanele ale căror venituri medii lunare sunt mai mici de 2.497 lei.
Conform Legii 258/2017 privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază, consumatorii vulnerabili beneficiază de următoarele servicii bancare gratuite:
Deschiderea, administrarea și închiderea unui cont bancar;
Depunerea de fonduri în contul bancar;
Retrageri de cash de la orice ghișeu bancar sau bancomat din România.
Primele 10 operațiuni pe lună din următoarele categorii:
1. Debitări directe (ex.: plăți automate din cont către diverși furnizori de utilități);
2. Plăți prin card sau online;
3. Transferuri de credit, inclusiv ordine de plată programată.
Guvernul a aprobat majorarea salariului de bază minim brut la 1.900 de lei