Tehnica utilizată de șoferul român e cunoscută de Vinci Autoroutes, o societate care se ocupă cu administrarea autostrăzilor în Franța.
Reprezentantul societății a explicat vineri, 19 aprilie, la Tribunalul Penal din Narbonne, cum procedează unii șoferi de camioane pentru a nu plăti taxa de autostradă.
Șoferul se îndreaptă ușor cu vehiculul spre barieră, o împinge și o forțează puțin până când sistemul de siguranță se blochează și bariera se ridică.
Această tehnică se răspândește tot mai mult în rândul șoferilor profesioniști, în special din estul Europei, care fac orice pentru a-și reduce costurile.
Un șofer român a procedat astfel din 2016 până în 2019, cauzând 91 de distrugeri în dauna societății Vinci.
În acest fel, camionagiul român a evitat plata a 10.000 de euro ca taxă de autostradă și daunele cauzate societății Vinci Autoroutes se ridică la un total de 28.600 de euro.
Șoferul român a fost prins în flagrant joi, 18 aprilie, cu ajutorul camerelor de luat vederi.
Pe lângă tehnica descrisă mai sus, uneori o utiliza și pe cea a „trenulețului”. Șoferul lipește vehiculul de cel din față și trece de barieră odată cu acesta.
Fiind întrebat de judecător de ce nu plătește taxa de autostradă, românul a explicat că șeful său i-a dat 800 de euro pentru benzină și taxă.
„Neplătind taxa de autostradă, economiseam pentru a mă putea descurca cu banii”, a continuat.
Judecătorul l-a întrebat cât câștigă lunar de pe urma neplății taxei și românul a răspuns: 300 de euro.
Potrivit procurorului Christian Daudens, aceste fapte nu sunt banale și prejudiciază comunitatea.
„Nu voia să fraudeze, dar nu putea face altfel pentru a se descurca (n.r. – cu banii)”, a explicat avocata românului, Muriel Mignot.
Pe timpul ședinței de judecată a fost evidențiat faptul că ceilalți șoferi de la societatea la care este angajat românul procedează la fel.
Șoferul a primit șase luni de închisoare cu suspendare și camionul a fost confiscat, informează Midi Libre.
GERMANIA: Doi români au dat în judecată ferma la care lucrau din cauza condițiilor de muncă