Un român în vârstă de 20 de ani a fost condamnat astăzi, 2 decembrie 2019, la 23 de ani de închisoare pentru asasinarea acum doi ani a unui pizzar italian în vârstă de 43 de ani.
Sentința a fost dată după mai mult de cinci ore de deliberări, magistrații Curții de Apel stabilind și daunele: 15.000 de euro pentru fratele și sora victimei și 50.000 de euro pentru mama acesteia.
Crima a avut loc în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2018 în Castiglione di Cervia, provincia Ravenna.
Conform anchetatorilor, Mădălin Constantin Palade era cel care aproviziona victima, Rocco Desiante din Puglia, cu droguri. El l-a ucis pe italian din cauza unor datorii legate de droguri.
Desiante a fost găsit într-o baltă de sânge, medici legiști constantând că decesul a fost cauzat de lovituri cu un corp contondent.
Palade a continuat să-l lovească pe Desiante chiar și când acesta era căzut la pământ.
Acest fapt i-a determinat pe procurori să ceară închisoare pe viață.
Scandalul a pornit de la faptul că italianul îi datora românului bani pentru droguri.
Rocco Desiante era șomer în momentul în care a fost ucis și era pe punctul de a se întoarce acasă în Puglia.
El locuia temporar în apartamentul unui prieten unde nu avea electricitate sau gaz.
Acesta a încercat să ia legătura cu Desiante câteva zile la rând și, cum nu a reușit, a sunat la poliție.
Potrivit presei locale, procurorii și avocații și-au susținut ieri pledoariile timp de cinci ore.
A fost și pentru prima oară de la începutul procesului când Mădălin Constantin Palade a vorbit judecătorilor.
El a explicat că se prevalează de dreptul de a nu răspunde, nu pentru că nu ar vrea, ci pentru că nu știe limba italiană bine.
„Astăzi sunt aici pentru a spune că nu l-am omorât pe Rocco și nu aveam niciun motiv s-o fac pentru că eram prieteni”, a declarat Palade.
Cu toate acestea, procurorii au avut probe clare că românul a comis omorul: apelurile telefonice, ADN găsit la locul crimei și urmele de încălțări lăsate.
Există totuși o mică problemă. Este posibil ca românul să fi acționat în numele altcuiva.
Avocatul lui Palade a încercat să conteste probele procurorilor, arătând faptul că aceștia au trecut cu vederea o altă pistă, aceea că în seara crimei, în apartamentul în care locuia victima, mai era prezentă și o altă persoană.
Român din Italia, dispărut în mod misterios. Mașina i-a fost găsită în curtea firmei la care lucra
Criminală din Orăștie, capturată în Italia. A ucis un tânăr în urmă cu 12 ani
Italia: O îngrijitoare din România a sechestrat un cuplu de bătrâni și l-a jefuit