Skip to content

Doi români, reținuți la frontieră pe baza unor mandate europene de arestare, eliberați de judecători

Poliţiştii de frontieră arădeni şi bihoreni au depistat şi predat autorităţilor competente doi bărbați căutaţi de autorităţile din Germania şi Austria.

În data de 29 mai 2019, în jurul orei 02.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota din judeţul Arad s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră, cetăţeanul român N.D. în vârstă de 32 de ani, domiciliat în judeţul Sibiu.

Poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis de către autorităţile din Germania un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

În aceeași noapte, la ora 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai din judeţul Bihor s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român M.P. în vârstă de 31 de ani, având domiciliul în judeţul Maramureș.

Poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis de către autorităţile austriece un mandat european de arestare.

Tot pe 29 mai 2019 judecătorii de la Curțile de Apel Timișoara și Oradea au respins cererile procurorilor de arestare a celor două persoane.

„Respinge propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind arestarea provizorie a persoanei urmărite internaţional Niţu Dionisie Ionuţ şi dispune punerea în libertate a acestuia”, se arată în decizia instanței.

Judecătorii au decis ca acesta să fie plasat sub control judiciar timp de 20 de zile și să se prezinte la IPJ Sibiu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

El nu are drept să părăsească teritoriul României.

Următorul termen este pe 13 iunie atunci când procurorii trebuie să depună la Curtea de Apel Timişoara mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania tradus în limba română.

Subcomisar de la Frontieră, arestat pentru luare de mită și trafic de influență

Și în celălalt caz judecătorii au pus în libertate persoana urmărită.

„Respinge cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Procuratura St. Polten din Austria la data de 22 august 2017 privind persoana solicitată Petre Ioniță-Marius”, au hotărât magistrații Curții de Apel Oradea.

Bărbatul a fost reţinut pe o durată de 24 de ore prin ordonanţa de reţinere din data de 29 mai 2019 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

„Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate dacă nu este arestată în altă cauză”, au decis pe 29 mai judecătorii.

Procurorii pot face contestație în termen de cinci zile.

Român prins la frontiera Vărşand cu o semiremorcă încărcată cu calorifere furate din Franța. Și camionul era furat

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!