Rodica Olteanu, în vârstă de 34 de ani, lucra ca asistenta medicală în cadrul unui spital din Marea Britanie, când a fost acuzată că pune viaţa pacienţilor în pericol pentru că nu ştie foarte bine limba engleză.
Se pare că românca a întâmpinat probleme mari în momentul în care a răspuns la un apel de urgenţă. Femeia nu a reuşit să înţeleagă cât de gravă era starea pacientului care necesită ajutor imediat, ceea ce i-a pus acestuia viaţa în pericol.
Ea a avut nevoie de ajutorul colegilor britanici pentru a înţelege cât de gravă era starea bolnavului.
După ce i-au fost evaluate competentele în ceea ce priveşte limba engleză, spitalul a decis să renunţe la asistenta medicală.
“Nu contest faptul că sunt de altă naţionalitate şi accept că nu cunosc limba engleză la un nivel avansat, însă, nu sunt de acord cu faptul că nu sunt capabilă să port o conversaţie sau să înţeleg ce spune interlocutorul. Până la acest incident nu au existat plângeri în ceea ce priveşte munca mea”, a declarat asistenta prin intermediul unui comunicat, potrivit site-ului Stirile ProTV.