Skip to content

Doi români s-au întors în țară cu mașini furate din Olanda și Anglia

Poliţiştii de frontieră din Vaslui şi Bihor au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor două autoturisme, marca Toyota RAV 4 şi Rover MiniOne, care figurau în bazele de date ca furate din Olanda, respectiv Marea Britanie.

Duminică, 22 decembrie, în jurul orei 04.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, P.R., în vârstă de 38 de ani. Şoferul transporta cu ajutorul unei platforme un  autoturism marca Toyota RAV 4, an fabricaţie 2018, înmatriculat în Italia.

Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză,  poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Olanda la data de 13.12.2019.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că transportă autoturismul la rugămintea unui prieten şi că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de  furtiar autoturismul, în valoare de  144.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, la sfârșitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș – I.T.P.F. Oradea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român B.C., în vârstă de 42 ani, conducând un ansamblu de vehicule format din cap-tractor marca Mercedes și semiremorcă marca Schmitz, ambele înmatriculate în România. În interiorul acestuia a fost descoperit un autoturism marca Rover, model Mini One, fără plăcuțe de înmatriculare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca „bun  căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Marea Britanie, la data de 14.11.2019.

Faţă de cele constatate, șoferul a declarat că a adus autoturismul la rugămintea unui prieten și că nu avea cunoștință despre faptul că acesta se află în atenţia autorităţilor.

Autoturismul, în valoare de 9.500 lei, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F Borș, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!