Skip to content

Mercedes căutat de autoritățile din Anglia, confiscat la frontieră unui bărbat din Gorj

Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I – I.T.P.F. Timișoara au depistat un cetățean român care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Marea Britanie, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, căutat de autoritățile din Marea Britanie. 

În data de 30 aprilie 2019, în jurul orei 09.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Porțile de Fier I pe sensul de ieșire din România, s-a prezentat cetățeanul român C.I., în vârstă de 28 de ani, cu domiciliul în judeţul Gorj, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mijlocul de transport figurează ca “bun căutat pentru confiscare”, fiind căutat de autoritățile din Marea Britanie.

Față de cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că autoturismul ar fi căutat de autorități.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 40.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției până la finalizarea cercetărilor.

În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Autoturisme care figurau ca furate sau căutate de autoritățile din Germania, Marea Britanie și Italia, depistate la frontieră

O româncă a rămas fără autoturismul cumpărat de la o firmă de leasing din Spania

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!