Skip to content

Mercedes furat din Anglia, depistat la frontieră. Șoferul a cumpărat mașina în 2016

Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră un autoturism marca Mercedes Benz, care figurează în bazele de date ca fiind furat din Marea Britanie.

Luni, 9 decembrie, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român C.V., în vârstă de 47 de ani, care conducea un autoturism marca Mercedes Benz, Model E220.

Existând suspiciuni cu privire la documentele de înmatriculare ale autoturismului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Marea Britanie la data de 20.07.2019.

Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul în anul 2016 şi nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de  furtiar autoturismul, în valoare de  65.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Cum puteţi ieşi din ţară cu minori? DOCUMENTELE NECESARE şi condiţiile de călătorie în străinatate pentru copiii români

Maramureșean, prins la frontieră cu un Mercedes furat din Italia

Mercedes căutat în MAREA BRITANIE, găsit de polițiștii de frontieră în posesia unui vasluian

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!