Poliția spaniolă a arestat joi, 29 august 2019, în Valencia un cuplu de români care este acuzat în Anglia că a exploatat 41 de conaționali.
Pe numele celor doi fusese emis un mandat european de arestare, se arată într-un comunicat al GLAA – Gangmasters and Labour Abuse Authority, organismul care se ocupă de combatarea exploatării muncitorilor și licențierea locurilor de muncă din Marea Britanie.
Alexandru Gheorghe Goran, în vârstă de 30 de ani, și soția sa Ana Maria Goran, în vârstă de 34 de ani, au fost predați poliției engleze.
Cei doi au fost duși în fața unei instanțe din Liveropool pe 30 august, magistrații încercând să-i audieze de câteva ori în acest an, dar fără succes.
Soții Goran vor fi în custodia poliției până la următorul termen, stabilit pentru 27 septembrie.
În iulie, românul își făcea selfie-uri în Spania cu o altă femeie și le posta pe Facebook. probabil așa l-au și găsit polițiștii. Pe de altă parte, pe pagina sa de Facebook, Ana Maria susține că este divorțată.
Acțiunea GLAA a avut loc în luna martie 2018 când autoritățile britanice au eliberat 41 de români care se aflau într-o situație „extem de vulnerabilă”. Toți locuiau în Trafford Park.
Pe 22 iulie 2019, doi englezi au fost condamnați de o instanță din Liverpool pentru rolul pe care l-au jucat în exploatarea a zeci de muncitori români.
Doi englezi, angajați ai unei firme de plasare a forței de muncă, condamnați pentru exploatarea a 41 de români
Ei au pledat vinovat la acuzațiile că au ajutat un recrutor nelicențiat să exploateze muncitori.
Primul s-a ales cu un an și opt luni de închisoare cu executare, iar cel de-al doilea, cu opt luni cu suspendare.
În timpul anchetei a ieșit la iveală faptul că recrutorul neautorizat este un român pe nume Alexandru Gheorghe (George) Goran.
Ana Maria Goran și Alexandru-Gheorghe Goran dețin în Liverpool firma A&G Construct Group Ltd care a fost înregistrată în august 2018 la câteva luni de la razia GLAA.
Soții Goran au mai deținut A&G Rentals Group Ltd., o agenție imobiliară înființată în iulie 2017 și dizolvată anul acesta.
Pe lângă A&G Construct Group Ltd., cei doi Goran sunt patronii Gustul Romanesc Ltd., înregistrată în Liverpool în septembrie 2017.
Gustul Romanesc trebuia să depună bilanțul contabil în iunie 2019, dar nu a făcut acest lucru. La sfârșitul lui septembrie 2019, firma va fi radiată din registrul comerțului.
Englezii lucrau pentru Contact Industrial Recruitment, o agenție de plasare a forței de muncă.
Conform BBC, ei au fost implicați în plasarea de muncitori la fabrica de prelucrare a cărnii Birtwistles Catering Butchers din Irlam, Salford.
Românii erau cazați cel mai adesea patru într-o cameră pentru care plăteau 40-50 de lire sterline de persoană pe săptămână, transportați la muncă și nu aveau acces la conturile bancare deschise pe numele lor pentru salarii.
Cuplul de români achita transportul cu avionul din România până în Anglia.
Muncitorii nu aveau acces la conturile lor bancare, la fluturașii de salariu și la niciun document care să ateste că prestau muncă acolo.
Majoritatea nici nu a trecut pe la Contact Industrial Recruitment, firma care apărea în acte că i-a plasat la fabrica respectivă.