„Dacă ești gravidă, nu lua Tylenol [paracetamol] și nu-l da bebelușului după naștere”, a spus pe 22 septembrie 2025 președintele Trump, adăugând că femeile însărcinate ar trebui să „se lupte ca nebunele” și să îl ia doar în cazuri de febră extremă.
El a mai declarat că aceste afirmații reflectă opiniile sale și a încurajat femeile însărcinate să evite acest medicament, chiar și atunci când este recomandat de medici. Aceștia vor fi curând sfătuiți să nu mai prescrie paracetamol, a mai declarat Trump.
Ulterior, pentru a-i sprijini declarațiile, administrația sa a emis un comunicat potrivit căruia există dovezi care sugerează o legătură între utilizarea paracetamolului în timpul sarcinii și autism.
Aceste afirmații au fost imediat contestate de experți medicali și organizații internaționale. Studiile majore, inclusiv o cercetare din Suedia făcută pe un număr de 2,4 milioane de nașteri, nu au găsit dovezi concludente care să susțină o astfel de legătură.
Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor a precizat că anunțul este „tulburător” și nu se bazează pe „date de încredere”, în timp ce Societatea Națională pentru Autism din Marea Britanie a numit declarația lui Trump „periculoasă, contrar științei și iresponsabilă”.
Într-un comunicat adresat medicilor, Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a cerut medicilor să ia în considerare limitarea utilizării Tylenol, ținând cont în același timp că este cea mai sigură opțiune fără prescripție pentru tratarea febrei și a durerii la femeile însărcinate, care pot afecta și sănătatea maternă și fetală.
„Să fie clar, deși o asociere între acetaminofen [substanța activă din Tylenol] și autism a fost descrisă în multe studii, o relație cauzală nu a fost stabilită și există studii contrare în literatura științifică”, a scris FDA.
FDA va aproba în curând leucovorin, cunoscut și ca folinat de calciu, un medicament vechi folosit în mod tradițional pentru protecția pacienților cu cancer împotriva toxicității chimioterapiei, pentru a fi folosit ca tratament pentru copii cu autism.
Comisarul FDA, Marty Makary, a spus că aprobarea se va baza pe cercetări care sugerează că medicamentul ar putea ajuta copiii cu autism care au deficit de folat, o formă de vitamina B, să își îmbunătățească comunicarea verbală. Însă cercetătorii au avertizat că știința este încă în faze foarte timpurii și este nevoie de mai multe studii înainte de a se putea trage concluzii ferme.
Președintele SUA a mai spus că diagnosticele de autism din SUA sunt în creștere. BBC a analizat toate declarațiile lui Trump legate de acest subiect. În primul rând, Trump a afirmat că incidența a crescut de la aproximativ „1 la 10.000… probabil acum 18 ani” la „1 la 31” în 2025.
Ultima statistică citată de Trump potrivit căreia rata autismului au crescut la 1 din 31 este corectă și se bazează pe datele Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din 2022 în urma diagnosticării copiilor de opt ani din 16 state americane.
Deși acea rată a crescut față de acum 18 ani, nu a crescut deloc în modul descris de Trump. Nu există o cifră pentru 2007, anul citat de Trump, iar în 2006 CDC estima rata autismului în populația SUA la 1 din 110, iar în 2008 era de 1 din 88.
Experții sunt de acord că rata de creștere a autismului poate fi atribuită în principal schimbărilor în modul de diagnosticare a afecțiunii, precum și unui număr mai mare de persoane testate.
O altă afirmație făcută de Trump este legată de efectele vaccinului împotriva oreionului, rujeolei și rubeolei (ROR) care nu ar trebui administrat într-o singură doză, ci separat. El a spus că bebelușii fragili sunt injectați cu lichide ca și cum ar fi „cai” și că vaccinurile combinate sunt dăunătoare.
Ideea că vaccinurile administrate copiilor ar fi legate de autism a câștigat pentru prima dată atenție după publicarea, în 1998, a unui articol în revista medicală The Lancet de către medicul britanic Andrew Wakefield. Ulterior, s-a constatat că medicul se afla într-un conflict de interese financiare, inclusiv faptul că unii dintre pacienții săi făceau parte dintr-un proces împotriva companiilor producătoare de vaccinuri. Consiliul General Medical (GMC) din Marea Britanie a stabilit că acesta și-a falsificat rezultatele, a fost radiat din registrul medicilor, iar lucrarea de cercetare a fost retrasă.
Numeroase studii realizate de atunci nu au găsit nicio legătură între vaccinul ROR și autism. Cel mai recent, realizat în 2019 în Danemarca pe 657.461 de copii, a concluzionat că datele nu susțin ideea că vaccinul ROR ar cauza sau declanșa autism.
Marea Britanie: Angajații unui spital, filmați în timp ce torturau pacienți cu autism și dizabilități de învățare
„Personal, am încredere în medici mai mult decât în președintele Trump”, a fost răspunsul ministrul britanic pentru Sănătate. Potrivit guvernului britanic, nu există dovezi că vaccinurile ar trebui administrate separat, o astfel de decizie fiind „experimentală”. Anul acesta, SUA a înregistrat cele mai multe cazuri de rujeolă din ultimele peste trei decenii.
„Președintele Trump nu a prezentat nicio dovadă că schema actuală de imunizare din Statele Unite ar fi dăunătoare și nicio dovadă că administrarea vaccinului combinat ROR ar fi nesigură”, a declarat David Elliman, profesor asociat de la University College London.
Nu este prima dată când Trump a făcut legături, fără suport științific, între autism și vaccinuri. În 2007, el a sugerat public că există o legătură între vaccinuri și prevalența în creștere a autismului.
Totuși, în primul său mandat Trump a sprijinit unele campanii de vaccinare. În timpul unei epidemii de rujeolă din SUA din 2019, a spus că oamenii „trebuie să facă vaccinurile. Vaccinările sunt extrem de importante”.
Producătorul Tylenol, compania Kenvue, a precizat că știința arată clar că administrarea de acetaminofen nu cauzează autism: „Suntem profund în dezacord cu orice sugestie contrară și suntem profund îngrijorați de riscul pentru sănătatea mamelor însărcinate”.
De ce comentariile lui Trump despre vaccinuri și paracetamol pun în pericol sănătatea copiilor? Oamenii se bazează pe declarații măsurate și atente, fundamentate pe cercetări științifice solide, atunci când decide ce medicamente sau vaccinuri să ia ei sau copiii lor. Trump a emis speculații, opinii personale și impresii subiective, se mai arată în analiza BBC.
Există unele cercetări recente care sugerează o asociere între utilizarea paracetamolului în sarcină și autismul la copii, ceea ce înseamnă că unele studii au observat că, statistic, mamele care au luat paracetamol în sarcină au avut copii cu autism mai des decât cele care nu au luat. Femeile care iau paracetamol mai des ar putea avea alte condiții de sănătate, stil de viață sau factori genetici care influențează riscul de autism. Dar asta nu înseamnă că paracetamolul este cauza autismului. Alți cercetători nu au găsit nicio conexiune.
Oficialii din sănătate din Marea Britanie au subliniat că paracetamolul rămâne cel mai sigur analgezic disponibil pentru femeile însărcinate, dar trebuie utilizat la cea mai mică doză și pentru cea mai scurtă durată posibilă. Aspirina sau ibuprofenul nu sunt în mod normal recomandate, deoarece aceste medicamente pot afecta circulația fătului. Febra netratată în timpul sarcinii poate fi, de asemenea, potențial dăunătoare.
Când e nevoie de biletul de trimitere? Abuzurile din spitale și policlinici
Mel Merritt, șeful Departamentului de politici și campanii de la Societatea Națională pentru Autism din Marea Britanie, a spus: „Președintele Donald Trump răspândește cele mai grave mituri din ultimele decenii. O astfel de pseudoștiință periculoasă pune în pericol femeile însărcinate și copiii și subestimează persoanele autiste. Să fie clar: analgezicele nu cauzează autism și vaccinurile nu cauzează autism””
Dacă părinții se vor abține să-și vaccineze copiii ca urmare a afirmațiilor nefondate ale lui Trump, există riscul reapariției unor boli precum rujeola, tusea convulsivă și poliomielita, care deja încep să reapară îngrijorător. Vaccinurile combinate sunt baza imunizării copiilor și îi scutesc pe aceștia de vizite repetate pentru injecții.
Ce este autismul și cum se diagnostichează? Autismul este o formă de neurodivergență și dizabilitate pe viață care afectează modul în care oamenii experimentează și interacționează cu lumea. Neurodivergența este modul de gândire, învățare sau comportament care diferă de cel considerat standard.
Autismul este un spectru, ceea ce înseamnă că include o gamă largă de caracteristici care variază de la o persoană la alta. Include persoane cu nevoi mari de sprijin care nu vorbesc și persoane cu inteligență peste medie care se pot confrunta cu dificultăți în interacțiunea socială sau comunicare.
Autismul nu este o dizabilitate de învățare sau o afecțiune de sănătate mintală. Unii autiști pot avea interese intense, preferă ordinea și rutina și folosesc mișcări sau acțiuni repetate pentru a se calma sau a-și exprima bucuria. Nu există un test de sânge sau o scanare cerebrală care să determine cine are autism. În schimb, diagnosticul se bazează pe observațiile unui medic.
Totuși, Societatea Națională pentru Autism din Marea Britanie spune că aproximativ o treime dintre persoanele autiste au și o dizabilitate de învățare, iar numărul problemelor de sănătate mintală este mai ridicat.
Numărul copiilor diagnosticați cu autism a crescut semnificativ în multe țări, majoritatea cercetătorilor cred că acest lucru reflectă o conștientizare mai mare și schimbări în modul în care este clasificată afecțiunea. De exemplu, unele persoane cu dificultăți în interacțiunea socială și comunicarea non-verbală erau anterior diagnosticate cu sindromul Asperger.
Secretarul american pentru sănătate, Robert Kennedy Jr. a descris autismul ca fiind „prevenibil” și a oferit mai multe teorii despre cauze, inclusiv dând vina pe vaccinuri fără avea avea vreo dovadă. Teoriile sale au fost demontate ulterior.
Oficialii din sănătate din Marea Britanie au subliniat că paracetamolul rămâne cel mai sigur analgezic disponibil pentru femeile însărcinate. Pe site-ul său, NHS afirmă că acesta este „prima alegere de analgezic dacă ești însărcinată. Este utilizat frecvent în timpul sarcinii și nu dăunează copilului tău.”
Anunțul lui Trump a venit după ce, în august 2025, o echipă condusă de decanul Școlii de Sănătate Publică Chan din cadrul Universității Harvard a reevaluat câteva studii pe această temă. Cercetătorii au găsit o posibilă asociere între medicament și autism, ceea ce înseamnă că copiii ar putea fi mai predispuși să dezvolte autism și alte tulburări de dezvoltare neurologică atunci când sunt expuși la Tylenol în timpul sarcinii. Însă pot exista și alte explicații pentru această legătură.
Echipa a analizat 46 de studii mai vechi, dintre care 27 au raportat o legătură între utilizarea acetaminofenului, ingredientul activ din analgezic, și un risc crescut de tulburări de dezvoltare neuropsihică, inclusiv autism și ADHD. Însă alte studii analizate nu au arătat nicio legătură semnificativă.
Autorii au spus că sunt necesare mai multe cercetări pentru a confirma concluziile și au recomandat utilizarea prudentă și limitată în timp a medicamentului. Ei au recunoscut, de asemenea, că acesta rămâne important pentru tratarea febrei și a durerii la gravide.
Un alt studiu realizat în Japonia, la începutul acestui an, a constatat un risc ușor crescut de autism asociat cu acetaminofenul. Totuși, studiul a precizat că „clasificarea greșită și alte surse ar putea explica parțial aceste asocieri”.
Însă, potrivit cercetării efectuate în Suedia anul trecut nu există dovezi care să susțină o legătură cauzală între autism și acetaminofen. Opinia larg răspândită a cercetătorilor este că nu există o singură cauză a autismului, acesta fiind considerat rezultatul unui amestec complex de factori genetici și de mediu.
Se consideră că factorii genetici joacă un rol major în dezvoltarea autismului, dar timp de decenii aceștia au fost greu de identificat. Acum oamenii de știință încep să descopere indicii.
Până în anii 1970, credința dominantă în psihiatrie era că autismul era consecința unui parenting defectuos. În anii 1940, psihiatrul austriac Leo Kanner a formulat controversata teorie a „mamei frigider”, sugerând că autismul apărea ca urmare a traumelor din copilăria timpurie, create de mame reci, nepăsătoare și care își respingeau copiii.
Daniel Geschwind, profesor de neuroștiințe și genetică la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), spune că această abordare este în prezent recunoscută ca fiind profund dăunătoare și greșită, însă a durat aproape trei decenii pentru ca teoria lui Kanner să fie demontată. Abia în 1977, când doi psihiatri au realizat un studiu de referință demonstrând că autismul apare frecvent la gemeni identici, a început să se contureze o imagine mai nuanțată și mai precisă a originilor autismului.
În timpul acestui studiu din 1977 a fost prima dată identificată componenta genetică a autismului. Cercetările ulterioare au arătat că atunci când un geamăn identic este autist, probabilitatea ca și celălalt geamăn să fie autist poate depăși 90%. Între timp, șansele ca gemenii fraternali de același sex să împărtășească un diagnostic de autism sunt de aproximativ 34%. Aceste niveluri sunt semnificativ mai mari decât rata obișnuită în populația generală, de aproximativ 2,8%.
Însă care gene sunt implicate și cum este influențată exprimarea lor de alți factori abia acum încep să fie descifrate. O singură mutație într-o singură genă poate fi în mare măsură responsabilă pentru diferențele de dezvoltare neuropsihică. Rolul acestor mutații ale unei singure gene și modul în care apar reprezintă unul dintre cele mai studiate domenii în cercetarea autismului, deoarece duc adesea la dizabilități severe și limitative pentru viață.
Până în prezent, oamenii de știință au identificat cel puțin 100 de gene în care pot apărea aceste mutații. În 2003 au fost identificate două mutații genetice legate de autism. Fiecare afecta proteine implicate în sinaptogeneză, procesul de formare a conexiunilor între neuroni în creier. A fost un progres major.
Au urmat și alte descoperiri, inclusiv mutații în gena Shank3, despre care se estimează că apar la mai puțin de 1% dintre persoanele cu autism. Acum știm că unele dintre aceste mutații sunt cunoscute ca variante de novo, ceea ce înseamnă că apar prin șansă aleatorie într-un embrion aflat în dezvoltare și nu sunt prezente în ADN-ul sanguin al mamei sau tatălui. Variantele de novo ca fiind asemănătoare cu un „fulger”, adică atât neașteptate, cât și rare.
Totuși, în alte cazuri, aceste mutații pot fi transmise de unul dintre părinți, chiar dacă ambii par neurotipici, un fenomen mai complex pe care cercetătorii abia au început să îl înțeleagă în ultimul deceniu.
„Te-ai putea întreba: dacă un copil autist a moștenit o mutație genetică rară de la unul dintre părinți, de ce părintele nu are autism?” Se pare că, la părinte, mutația nu este suficientă pentru a fi cauzală, dar la copil, acea mutație majoră se combină aditiv cu alte variante genetice mai puțin impactante individual pentru a produce diferențe în dezvoltarea neuropsihică”, a explicat un genetician.
Desigur, se consideră că există și factori de mediu implicați în dezvoltarea autismului. Potrivit Institutelor Naționale de Sănătate (NIH) din SUA, cauzele potențiale non-genetice ale autismului includ expunerea prenatală la poluarea aerului și anumite pesticide, prematuritatea extremă și dificultățile la naștere care duc la lipsa oxigenului în creierul copilului, printre alți factori.
Autismul este un spectru vast, variind de la cei cu deficiențe severe în dezvoltarea fizică și mentală, care nu le vor permite niciodată să trăiască independent, până la alții cu nevoi de sprijin mult mai reduse care văd autismul lor ca o identitate și un avantaj și se opun reprezentării autismului ca o tulburare.
Din acest motiv, pentru unii oameni autiști, familiile lor și un număr de cercetători academici, compilarea datelor genetice a generat preocupări continue cu privire la modul în care ar putea fi folosită.
Nu este neobișnuit ca unul sau ambii părinți să manifeste trăsături autiste, cum ar fi preferința pentru ordine, dificultăți în detectarea emoțiilor și o conștientizare exagerată a tiparelor. Dar, spre deosebire de copilul lor, aceste trăsături nu se manifestă într-o măsură atât de semnificativă încât părinții să poată fi diagnosticați ca fiind autiști.
În ultimii 20 de ani, cercetătorii în domeniul autismului au conceput câteva metode ingenioase de a identifica unele dintre aceste variante mai subtile. La începutul anilor 2000, Simon Baron-Cohen, profesor de psihologie și psihiatrie la Universitatea Cambridge, împreună cu colegii săi, a conceput un test numit Reading the Mind in the Eyes (Citirea minții în ochi). Acesta este destinat să evalueze abilitatea unei persoane de a detecta emoții precum jucăuș, reconfortant, iritat sau plictisit pe baza unei fotografii care arată doar ochii persoanei. Ideea este că un scor mai slab la test indică o probabilitate mai mare ca o persoană să fie autistă.
Alte studii au descoperit că unele variantele genetice comune asociate cu autismul tind să fie corelate pozitiv cu abilitatea de a analiza și construi sisteme, precum și reguli și rutine. Cel mai interesant, ele sunt adesea legate și de realizări educaționale superioare, împreună cu abilități sporite spațiale, matematice sau artistice.
Se fac studii pentru a înțelege de ce autismul pare a fi mai frecvent la bărbați și de ce femeile autiste sunt considerate mai capabile să-și mascheze trăsăturile neurodivergente comparativ cu bărbații autiști. Unii experți cred că autismul ar putea fi mult mai frecvent la femei decât se consideră în prezent și că experiențele acestui grup sunt trecute cu vederea.
În timp ce unii oameni de știință urmăresc tratamente, alți cercetători și unii autiști cred că autismul nu este o tulburare de corectat, ci o identitate și o experiență comună.
„Autismul nu este un fenomen biologic care trebuie testat și pentru care obții un rezultat sau un prognostic categoric,” spune Sue Fletcher-Watson, profesor de psihologie a dezvoltării la Universitatea din Edinburgh. „Nu este ceva, precum cancerul, despre care toată lumea să fie de acord că este rău și pentru care toți să dorească un tratament. În opinia mea, nu va fi niciodată așa.”
Joseph Buxbaum, profesor de psihiatrie la Icahn School of Medicine de la Mount Sinai, care a fondat Autism Sequencing Consortium, un grup internațional de oameni de știință care împărtășesc mostre și date genetice, consideră că unii activiști autiști ratează esența problemei.
„Când sunt provocat de cineva care spune: «Ei bine, eu am autism și nu cred că trebuie să fiu cercetat», eu spun: «Ei bine, ce zici de cineva care nu are limbaj, un IQ de 50 și care nu va putea niciodată să trăiască singur și nesupravegheat?»” spune Buxbaum. „Ce părere ai despre acea persoană? Așadar, când mă gândesc la intervenții, mă gândesc la aceste persoane, spre deosebire de cineva care are dificultăți în menținerea contactului vizual, interese neobișnuite și conflicte în situații sociale.”
Pentru a încerca o mai bună stratificare a spectrului larg de trăsături autiste, Lancet Commission a recunoscut oficial termenul de „autism profund” în 2021, ca mod de a descrie persoanele autiste care nu pot să își apere singure interesele și care probabil vor necesita suport 24 de ore din 24 pe parcursul vieții lor. De atunci, o varietate de studii clinice au început, toate folosind diverse strategii terapeutice pentru a încerca să vizeze genele unice care stau la baza dizabilității fizice și intelectuale la diferite persoane cu autism profund.
În același timp, unii cercetători sunt mai optimiști în privința potențialului cercetării genetice de a concepe tratamente noi pentru unele dintre afecțiunile asociate cu care persoanele autiste sunt adesea diagnosticate, inclusiv epilepsia, tulburările de somn, tulburarea obsesiv-compulsivă și afecțiunile gastrointestinale.