Skip to content

Salvini cere CASTRARE chimică pentru un român care a violat o studentă în Italia

Un român de 25 de ani, fără domiciliu stabil în Italia, a fost arestat de poliție cu acuzația de viol asupra unei tinere de 21 de ani, de origine asiatică, pe care a bătut-o și a abuzat-o sexual în noaptea de 25 septembrie la Firenze, informează Ansa.

Bărbatul, deja cunoscut forțelor de ordine, a uitat o borsetă cu documentele sale la locul violului. Polițiștii l-au găsit într-o clădire abandonată din apropierea locului în care a agresat-o pe fată.

Episodul a avut loc la scurt timp după miezul nopții pe strada Varlungo, în apropiere de viaductul Marco Pollo, periferia sudică a orașului Firenze. Potrivit informațiilor furnizate de poliție, tânăra, care se afla la studii în Italia, a fost abordată de bărbatul care a lovit-o cu pumnii până a doborât-o la pământ, târând-o apoi de păr câțiva metri și abuzând sexual de ea.

Când a fost agresată, tânăra se îndrepta către locuința unor amici. După ce a fost violată, fata a reușit să dea alarma la forțele de ordine. Anchetatorii analizează și imaginile filmate de câteva camere de supraveghere din zonă.

Fata de 21 de ani, pentru care a fost activat la spital codul roșu, a suferit răni considerate vindecabile în 15 zile. În iunie, tot în apropierea viaductului Marco Pollo, o japoneză de 36 de ani a fost agresată în jurul orei cinci dimineața în timp ce făcea jogging.

Când a fost agresată, tânăra a încercat să se scape angajându-se într-o luptă corp la corp cu românul. Bărbatul, Arnăut Mustafa, în vârstă de 25 de ani, a bătut-o și a târât-o de păr în spatele unui copac unde a violat-o. Agresiunea a luat sfârșit când în zonă a trecut o persoană, la câțiva metri.

Temându-se că va fi descoperit, violatorul a fugit uitând la locul faptei o borsetă cu documentele sale și cu un telefon mobil. Victima a reușit să anunțe poliția imediat ce a ajuns în locul în care este cazată. Apoi a fost transportată cu ambulanța la spital.

Polițiștii l-au găsit pe român în timp ce dormea într-un bloc abandonat cu două etaje, într-o zonă cu acces dificil din apropierea viaductului. În adăpostul său improvizat au fost găsite și hainele pe care le-a purtat cu o noapte înainte, murdare de sânge. Tânăra l-a recunoscut a fi autorul violului.

Salvini cere castrare chimică

„O studentă de 21 de ani, originară din Mongolia, a fost violată la Firenze la primele ore ale dimineții. Poliția l-a arestat pe Mustafa Arnaut, un român de 25 de ani, fără domiciliu stabil și cu antecedente penale. Bestiile care violează merită pedepse exemplare și, la fel ca în alte țări, trebuie să fie castrate chimic”, a declarat ministrul italian de Interne, Matteo Salvini.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!