Skip to content

Român din Italia, suspectat de infectare cu coronavirus. Bărbatul lucrează la hotelul unde au fost confirmate două cazuri

Joi, 30 ianuarie, la spitalul din Tivoli, lângă Roma, s-a prezentat un român de 41 de ani, Marian C., povestind că lucrează la Hotelul Palatino din Roma, unde primele două cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate la doi turiști chinezi.

Bărbatul a ajuns la spital la ora 16.55, cu o simptomatologie care ar fi putut fi confundată cu o gripă normală dacă o asistentă nu ar fi observat imediat că ceva nu este în regulă cu acel pacient, care nu a manifestat simptomatologia medicală a unei gripe sezoniere normale.

Personalul sanitar – după cum se precizează într-un raport guvernamental – „a invitat imediat pacientul să poarte o mască chirurgicală și acesta a fost plasat în camera de izolare”.

Spitalul de Boli Infecțioase Spallanzani din Roma a fost alertat în vederea transferării românului la această unitate. Pe fișa medicală a bărbatului scrie „suspect infecție cu coronavirus”, informează askanews.it.

Analizele medicale  vor confirma sau infirma prezența coronavirusului la pacientul român.

Între timp, guvernul italian a declarat stare de urgență ca urmare a riscului sanitar legat de acest virus provenit din China.

Coronavirus: Spălați-vă pe mâini cel puțin 20 de secunde, strănutați în șervețele de unică folosință și evitați contactul cu persoane infectate

Germania introduce noi măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!