Skip to content

Franța menține restricțiile pentru sezonieri și lucrători detașați sau cu contract

Ambasada României la Paris a precizat într-un comunicat din 10 mai 2020 că restricțiile privind accesul pe teritoriul Franței se mențin.

Ca urmare, accesul lucrătorilor detașați, sezonieri sau cu contract de muncă NU este permis în Franța deocamdată.

Potrivit ambasadei, autoritățile franceze au anunțat în urmă cu câteva zile că în perioada următoare vor fi introduse anumite derogări suplimentare pentru a permite trecerea frontierei între Franța și țările UE.

Va fi o derogare și pentru cetățenii europeni care pot justifica un motiv economic cu caracter urgent și dispun de un contract de muncă, în special lucrătorii agricoli sezonieri.

Cetăţenii români pot intra și/sau tranzita teritoriul francez doar într-una dintre următoarele situații:

– sunt rezidenţi în Franţa sau tranzitează Franţa spre România;

– sunt lucrători transfrontalieri (locuiesc în Franţa şi lucrează în Germania, Belgia, Elveţia, Luxemburg, Italia și Spania sau locuiesc într-unul dintre aceste state şi lucrează în Franța);

– lucrează în domeniul sănătăţii, iar deplasarea este facuta în cadrul luptei împotriva extinderii epidemiei de Covid -19;

– sunt transportatori de marfă.

FRANȚA: Unii părinți sunt sceptici în privința revenirii copiilor la școală

Român din Franța care a negat pandemia, mort de coronavirus

CORONAVIRUS: Ce trebuie să știe românii care lucrează în Franța în construcții

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!