Corpul de control al prim-ministrului a controlat cum au fost plătiți șefii CFR și cum au fost încheiate contractele companiei naționale în perioada 1 iulie 2017 – 31 iulie 2019.
Raportul de control a fost finalizat în data de 20 mai 2020 și a fost transmis mai multor instituții, se arată într-un comunicat al Guvernului.
S-au constatat multe deficiențe în ceea ce privește selectarea membrilor consiliului de administrație și directorilor, fiind depășit termenul prevăzut de lege cu 605 zile.
Nerespectarea termenilor legali de selectare a administratorilor CFR a avut drept consecință instabilitatea managerială a CFR și implicit redresarea economică a companiei, se arată în raport.
Conducerea CFR SA a fost asigurată în perioada 2017 – 2019 de cinci directori generali interimari, perioadă în care nu s-au dispus și efectuat misiuni de audit la nivelul celor opt sucursale regionale.
S-au înregistrat întârzieri foarte mari, de oridinaul zecilor de luni în ceea ce privește declanșarea și derularea procedurilor de achiziție, realizarea exproprierilor și încheierea contractelor de supervizare și execuție a lucrărilor pentru liniile: Predeal – Brașov, proiectul pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța sau Brașov – Simeria pentru circulația cu viteza maximă de 160 km/h parte componentă a Coridorului Rin – Dunăre.
Mai mult, în cazul tronsonului Brașov – Sighișoara, Agenția Națională pentru Achiziții Publice a respins de cinci ori modul în care au fost atribuite contractele de lucrări din cauza modului deficitar de întocmire a documentaților.
Informații contradictorii, incomplete sau clauze ilegale sunt doar câteva dintre deficiențele găsite în timpul controlului.
Pentru aceste proiecte finanțate cu zeci de milioane de euro din fonduri europene, dar pline de erori comise de către cei din CFR, a fost nevoie de bani de la guvern pentru a suplimenta sumele care au fost declarate neeligibile.
Ca urmare a erorilor apărute în procesul de implementare a proiectelor, s-au aplicat corecții financiare și unele cheltuieli au fost declarate neeligibile, fiind necesară suplimentarea fondurilor alocate de la bugetul de stat în vederea finanțării acestora.
Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București a fost aprobată inițial în august 1999, lucrările fiind programate a se realiza în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2011.
După opt ani, lucrarea era executată în proporție de aproximativ 14% chiar dacă autoritățile romîne și-au asumat finalizarea acestui proiect pentru Campionatul European de Fotbal din anul 2020.
Potrivit contractului din data de 21.06.2019, termenul de finalizare a lucrărilor la calea ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București este 21.08.2020, dar proiectul nu va fi finalizat.
Modernizarea/ consolidarea/reabilitarea Gării de Nord București are o întârziere în execuție mai mare de 12 ani.
Electrificarea liniei Doaga-Tecuci-Barboşi, inclusiv Dispecer pentru coordonarea activității de exploatare a Complexului Feroviar Galați a fost aprobată în 1989, iar după 30 de ani lucrearea era finalizată în proporție de 80%.
Infrastructura feroviară nu a fost reînnoită. Din cei 13.545 km, 9.829 km trebuiau înlocuiți în 2019.
CFR SA a efectuat întreținere, reparații și reînnoiri într-un procent scăzut, fapt ce a condus la apariția unui număr mare de restricții de viteză, puncte periculoase și închiderea unor linii, afectând astfel siguranța feroviară și implicit limitarea vitezei de circulație a trenurilor în raport cu viteza planificată
La data de 30.08.2019 se înregistrau 1.236 restricții de viteză permanentă cu o lungime totală de 1.335 km. La aceeași dată se înregistrau un număr de 1.171 puncte periculoase, însumând cca. 592 km.
Viteza medie tehnică pe distanța București Nord – Brașov este de 66,78 km/h, în timp ce viteza proiectată pe această distanță este de 122,54 km/h.
Raportul concluzioneacă că lipsa de coordonare și organizare a reprezentanților CFR SA duce la neutilizarea eficientă a creditelor bugetare aprobate în vederea întreținerii, reparării și/sau reînnoirii infrastructurii feroviare.
Calea ferată București – Constanța, găina cu ouă de aur pentru campania electorală