Agenţia de sănătate publică din Germania a declarat joi, 20 august, judeţul Vâlcea din România zonă cu risc ridicat de infectare cu noul coronavirus, în contextul în care Europa se confruntă cu o creştere a numărului de cazuri în sezonul estival. De asemenea, judeţele Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost retrase din această categorie.
Argeş, Bihor, Buzău, Neamţ, Ialomiţa, Mehedinţi şi Timiş au fost declarate de Germania zone de risc din 7 august 2020, iar din 12 august pe listă au fost adăugate municipiul București și județele Bacău, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui şi Vrancea.
Conform informaţiilor comunicate public de autorităţile germane, toate persoanele, indiferent de cetăţenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german.
Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autorităţile locale de sănătate. În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgenţă medical 116 117. În cazul neîndeplinirii obligaţiei de testare, autorităţile germane pot aplica sancţiuni în valoare de până la 25.000 euro.
Testarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” şi recomandată tuturor celorlalţi călători care intră pe teritoriul german.
Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, călătorii au obligaţia de a se autoizola până la primirea unui rezultat negativ al testării. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania.
De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o zonă de risc (inclusiv cele mai sus-menţionate) sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.
Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiţionată de obligaţiile mai sus-menţionate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane şi respectarea măsurilor specifice de protecţie (distanţare socială, igienă, mască) fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu şi cele de tip turistic sau vizite.
Creşterea numărului de infecţii amplifică starea de îngrijorare în Germania.
Conform datelor publicate joi de RKI, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus confirmate în Germania a urcat cu 1.707 ajungând la 228.621, marcând cea mai mare creştere zilnică consemnată după data de 26 aprilie.
GERMANIA, controale în aeroporturi: Un român a plătit 3.000 de euro ca să scape de închisoare
GERMANIA a introdus noi restricții pentru români. Testarea se poate efectua direct în aeroport
GERMANIA a modificat condițiile de intrare pentru persoanele sosite din „zone de risc”