Skip to content

Președintele ANOFM: Românii din diaspora nu se vor întoarce acasă numai pentru salarii decente, vor predictibilitate privind nivelul de trai

Emanuel Victor Picu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă – ANOFM, a declarat sâmbătă, 1 februarie, că Românii din diaspora nu se vor întoarce acasă numai pentru un salariu decent, ci vor predictibilitate în ceea ce priveşte nivelul de trai .

Acesta a mai spus că nu este suficientă afișarea unor locuri de muncă pe site-ul agenției, ci este necesar să existe o mediere între angajat și angajator.

De asemenea, în opinia lui Picu este nevoie ca românii car vor dori să se întoarcă acasă să aibă o predictibilitate privind locurile de muncă, condițiile sociale, sistemul de sănătate și de învățământ.

„Foarte mulţi dintre cei care sunt plecaţi au copii care sunt deja încadraţi în sistemul educaţional de acolo, într-un sistem de sănătate foarte bine pus la punct”, a spus Picu.

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE, publicat la jumătatea anului trecut, arată că trei sferturi (75%) din declinul populaţiei României, între anii 2000 şi 2018 (de la 22,4 milioane la 19,5 milioane), a fost cauzat de emigrare, diaspora românească fiind a cincea cea mai mare din lume.

Principalele țări în care au plecat românii să muncească sunt Italia, Spania, Germania, Marea Britanie și Austria.

Diaspora românească, a cincea cea mai mare din lume. Românii lucrează în cea mai mare parte în meserii slab calificate

Senatorul PSD Niculae Bădălău batjocorește din nou românii din afara țării: „Diaspora sunt fetele alea de le duc ăștia!” – VIDEO

„Ce ştim despre diaspora românească?”

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!