Un bărbat de 34 de ani, originar din judeţul Neamţ, a fost arestat de Curtea de Apel Bacău, în baza unui mandat european emis de autorităţile din Germania, informează Adevărul.
Petru Marius Ţurcanu (fost Nică, fost Capră) este acuzat că, alături de un grup de români, ar fi participat la o serie de furturi din magazine electronice din mai multe oraşe din Germania în lunile februarie şi martie, anul curent.
Principala ţintă a românilor o reprezentau dronele, susţin anchetatorii germani.
Românii acţionau în grup, în timp ce magazinele erau deschise clienţilor. Pentru a nu atrage atenţia asupra lor, se plimbau separat prin magazin, comunicând prin intermediul telefoanelor. Nu luau decât cel mult două drone la o singură ”lovitură”, pe care le ascundeau în rucsac sau în interiorul hainelor.
Unul dintre hoţi a fost surprins de unul dintre agenţii de pază ai magazinului la scurt timp după ce a trecut de zona caselor de marcat, fără a achita produsele. Prins în flagrant, românul a indicat numele celorlalte persoane care ar fi participat la furturile anterioare, printre acestea şi Petru Marius Ţurcanu.
În faţa judecătorilor români, Ţurcanu a invocat că de fapt în data comiterii furturilor s-ar fi aflat pe teritoriul României. El a prezentat instanţei o declaraţie a educatoarei copilului său, care susţinea că în perioada vizată de anchetatorii germani, Ţurcanu s-ar fi prezentat în fiecare zi la grădiniţă pentru a-şi lua copilul.
De asemenea, a mai prezentat o chitanţă de o o firmă de curierat din care reieşea că în aceeaşi perioada în care era acuzat de furt în Germania, a ridicat colete în România. Arestat provizoriu până pe 10 octombrie, Ţurcanu si-a dat acceptul pentru a fi extradat, susţinând că doreşte să îi lamureasca pe nemţi că nu el ar fi participat la furat dronelor. Bărbatul este cunoscut cu antecedente penale pentru furt tot în străinătate.
”Persoana pentru care se cere arestarea preventivă şi predarea către autorităţile judiciare din Germania nu este aceeaşi cu persoana care se află în faţa instanţei, având în vedere principiul că o persoană nu poate fi în mai multe locuri în acelaşi timp. Din înscrisul depus la dosar rezultă că mama persoanei solicitate i-a trimis suma de bani de 200 de euro, care a fost ridicată de persoana solicitată pe baza cărţii sale de identitate. Era imposibil să săvârşească fapta inculpatul în data de 28 februarie, în data de 1 martie să se întoarcă în ţară să ridice suma de bani de 200 de euro în baza cărţii sale de identitate iar în data de 5 martie să se întoarcă din nou în Germania.
Din declaraţia notarială a doamnei educatoare rezultă că persoana solicitată a luat copilul în fiec are zi de la grădiniţă în acel interval de timp în care se presupune că ar fi săvârşit fapta. Persoana solicitată a aflat că „acel Capră Marius” care face parte dintr-o bandă din Piatra Neamţ împreună cu Patac se află în Germania. Pe camere le de luat vederi nu se regăseşte persoana care se află astăzi în faţa instanţei. Este adevărat că persoana solicitată Ţurcanu Petru Marius are antecedente penale legat de nişte furturi dar atunci avea numele de Capră. Probabil că lucrătorii de poliţie au introdus în baza de date numele Capră Marius şi a reieşit că ar fi aceeaşi persoană care a comis furturile în 2007, însă este vorba de o altă persoană, care a săvârşit faptele în 2019”, a invocat avocatul suspectului în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bacău.
Trei minore și cinci tinere, traficate și exploatate în Germania de o grupare de români
„Cineva acolo sus ne-a iubit: nu puteam ajunge într-o țară mai bună decât Germania”