Autorităţile federale şi regionale din Germania impun o interdicţie privind contactul între persoane, în cadrul măsurilor de luptă împotriva răspândirii coronavirusului, limitând interacţiunile între mai mult de două persoane, relatează dpa.
Cancelarul Angela Merkel şi premierii landurilor au fost de acord cu această măsură în cadrul unei conferinţe telefonice duminică.
„Coronavirusul se răspândește în Germania cu o viteză alarmantă”, a declarat Angela Merkel în timpul unei conferințe de presă la Berlin.
În următoarele două săptămâni, populația este invitată să evite contactele externe. De acum înainte va fi posibil numai contactul cu cel mult o persoană care nu aparține familiei și propriei gospodării. Aşadar, pe străzi sunt interzise grupurile mai mari de două persoane.
În locurile publice, „trebuie păstrată o distanță de minimum 1,5 metri, de preferat doi”, de alte persoane.
„Sunt reguli, nu sfaturi”, a subliniat Merkel, „polițiștii și oamenii legii vor monitoriza respectarea, iar încălcările vor fi sancționate”. Restricțiile intră în vigoare luni, 23 martie.
Restaurantele vor fi închise și va fi permisă numai livrarea la domiciliu.
Mersul la muncă, furnizarea asistenței de urgență, cumpărăturile, participarea la ședințe, programări și examene, ajutarea celorlalți sau efectuarea de sporturi individuale și deplasarea în aer liber, precum și alte activități necesare, sunt desigur încă posibile”, a mai explicat cancelarul german.
Douăsprezece din cele 16 landuri ale Germaniei, printre care Bavaria, Baden-Wuerttemberg, Renania de Nord-Westfalia şi Saxonia Inferioară, au fost de acord cu înăsprirea interdicţiei privind contactul între persoane înainte de discuţiile de duminică.