Skip to content

Un MILION de euro, premiu oferit în Germania celui care dovedește non-existenţa orașului Bielefeld

Bielefeld, un oraş german care datează din secolul al IX-lea e.n., are 340.000 de locuitori, o universitate şi un fort medieval, oferă un premiu de 1 milion de euro oricărei persoane din Germania care poate să dovedească non-existenţa acestei localităţi, informează BBC.

Biroul de marketing din cadrul municipalităţii, care organizează acest concurs insolit, doreşte să demonstreze falsitatea unei teorii a conspiraţiei ce datează de 25 de ani.

În 1994, un student german a publicat pe sistemul de discuţii online Usenet, amuzat şi fără griji, următorul mesaj: “Bielefeld? Nu există aşa ceva”.

Mesajul lui Achim Held a devenit o glumă care durează de mult timp în Germania, după ce s-a răspândit cu rapiditate şi a devenit viral, odată cu avântul spectaculos al internetului.

Usenet a fost un sistem de mesagerie electronică publică, predecesor al forumurilor de pe internet, care s-au răspândit foarte rapid şi au alimentat multe teorii ale conspiraţiei.

În 2012, chiar şi cancelarul Angela Merkel a făcut o referire la “gluma Bielefeld”, atunci când a susţinut un discurs la o gală de premii organizată la Berlin şi a spus că îşi aminteşte de un eveniment la care a participat în Bielefield. “Aşadar, chiar există!”, a adăugat Angela Merkel.

Invitaţii au izbucnit în râs, iar doamna Merkel a continuat să glumească pe aceeaşi temă: “Am avut impresia că am fost acolo… Sper că voi putea să merg din nou acolo”.

Care sunt regulile concursului?

Cetăţenii germani adulţi trebuie să expedieze până pe 5 septembrie pe adresa companiei Bielefeld Marketing GmbH dovada că oraşul Bielefeld “nu există”. Concursul a fost creat cu aprobarea oficialilor municipali.

Potrivit site-ului oficial al concursului (redactat în limba germană, n.r.), dovezile înscrise pot să fie prezentate în forme variate – fotografii, videoclipuri sau text. “Însă perlele voastre de înţelepciune trebuie să fie incontestabile. Acum este rândul nostru să ne distrăm!”, au adăugat organizatorii.

FBI: 1.000.000 de dolari recompensă pentru prinderea unui român

Ei mai spun că sunt “99,99% siguri” că pot să respingă orice “dovadă”. Însă contribuabilii nu trebuie să se îngrijoreze: premiul de 1 milion de euro provine din donaţii ale sponsorilor cu care colaborează Bielefeld Marketing GmbH şi va fi înmânat în situaţia puţin probabilă a desemnării unui câştigător.

Organizatorii au spus că pot să contacteze diverşi experţi pentru analiza absolut orice dovadă care va încerca să demonstreze că Bielefeld nu există.

Activiştii pentru mediu din filiala locală a organizaţiei Fridays for Future au prezentat pe Twitter propria versiune a concursului: ei oferă 1 milion de euro oricărei persoane care poate să dovedească ştiinţific că modificările climatice nu există. Cei care neagă modificările climatice ar fi, după părerea lor, teoreticieni ai conspiraţiei.

Cum a apărut teoria conspiraţiei Bielefeld?

Achim Held, un student la informatică, participa la o petrecere în Kiel, un oraş portuar din nordul Germaniei, când un alt invitat i-a spus că venea de la Bielefeld – însă Achim nu era conştient de existenţa acelui oraş. Şi alte persoane prezente la petrecere au fost uimite de existenţa unui oraş cu acel nume, potrivit postului german de televiziune ARD.

La scurt timp după aceea, Achim nu a putut rezista tentaţiei de a publica pe Usenet mesajul “Bielefeld? Nu există aşa ceva”, după ce a remarcat că numele localităţii fusese tăiat pe un indicator rutier ce arăta direcţia şi distanţa rămasă de parcurs până la Bielefeld din cauza unor lucrări de reparare a şoselei.

Usenet era un sistem de discuţii online mult mai limitat, însă mesajul tânărului student german a ajuns să fie citit de suficient de mulţi utilizatori pentru a deveni viral.

Deşi poate că Bielefeld este lipsit de anumite atracţii turistice prezente în alte oraşe germane, localitatea cu greu ar putea fi considerată neînsemnată: găzduieşte sediul general al unuia dintre cei mai mari producători de aditivi alimentari din Germania (Dr. Oetker); clubul Arminia Bielefeld se mândreşte cu istoria sa şi performanţele obţinute în campionatul german de fotbal, chiar dacă joacă în prezent în a doua divizie din Bundesliga; Bernhard Schlink, autorul bestsellerului internaţional “The Reader”, s-a născut în acest oraş şi a predat dreptul la Universitatea Bielefeld. (AGERPRES)

Tânără din Buzău, sechestrată în Spania de un marocan, eliberată după sesizarea unui român din Germania

Copil de cinci ani din Germania: Alo, Poliția? Știi că tata a trecut de două ori pe roșu? Trebuie să-l arestezi!

Convins că poate conduce cu permis românesc în Germania, un șofer al cărui carnet nemțesc a fost suspendat se judecă cu autoritățile

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!