Skip to content

Cetățean româno-ucrainean, arestat la frontieră pentru 26 de infracțiuni comise în Luxemburg

Joi, 28 mai 2020, în jurul orei 16.00, la în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu din județul Satu Mare s-a prezentat pe sensul de intrare în țară pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un bărbat cu dublă cetățenie română și ucraineană.

În urma verificărilor a reieșit că pe numele său a fost emis la începutul lunii aprilie a acestui an un mandat european de arestare de către autoritățile din Luxemburg.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, autoritățile din Luxemburg îl acuză că a comis 26 de infracțiuni în 2019: contra proprietății, contra ordinii și siguranței publice și contra persoanei.

Aceasta înseamnă că, în medie, la fiecare două săptămâni comitea o ilegalitate.

Polițiștii l-au dus la Parchet, procurorii decizând să-l rețină pentru 24 de ore.

A doua zi, magistrații Curții de Apel Oradea au decis arestarea lui Vasile Locovei / Vasil Lokovey pentru 15 zile.

Român căutat de polițiștii britanici pentru răpire, arestat la frontiera cu Republica Moldova

Miliardar rus, urmărit internațional, prins cu un pașaport românesc la granița dintre Polonia și Ucraina

Marea Britanie: Peste 500.000 de euro, confiscați fiului fostului premier al Republicii Moldova

 

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!