Miercuri, 18 septembrie, sub coordonarea Parchetului din Dortmund, autoritățile germane au efectuat o razie la nivel național la o rețea de firme specializată în intermedierea de îngrijitoare și îngrijitori din România și din afara UE pentru persoane private din Germania. Printre acuzații se numără fraude cu asigurările sociale, reținerea ilegală a salariilor și angajarea de persoane fără permis de ședere.
Sub conducerea Biroului Principal Zoll din Münster, aproape 170 de inspectori din 12 birouri regionale au percheziționat un total de 22 de locuințe și sedii comerciale în Germania. În acțiune au fost implicate aproximativ 200 de persoane, inclusiv reprezentanți ai altor autorități. În același timp, în cadrul cooperării europene, au avut loc percheziții și în România, realizate de autoritățile locale.
►►► Munca la negru în Italia. Unde reclami și cum poți obține despăgubiri
Patru persoane – doi bărbați și două femei, cu vârste între 47 și 75 de ani – sunt suspectate că au recrutat forță de muncă din România și alte țări din afara UE pentru a lucra ca îngrijitori în gospodării private din Germania. Pentru acești lucrători, cei trei germani și o româncă nu au plătit sau au plătit doar parțial contribuțiile sociale obligatorii, cum ar fi cele pentru pensii, șomaj, asigurări de sănătate și îngrijire medicală. Prejudiciul estimat adus sistemului social german se ridică la cel puțin 2,2 milioane de euro.
De asemenea, există suspiciuni de angajare la negru, întrucât suspecții ar fi recrutat personal din țări non-UE pe care i-au dus în Germania cu vize de turist, care nu permit desfășurarea de activități lucrative. Astfel, acești lucrători se aflau ilegal pe teritoriul Germaniei.
►►► Salariul minim aplicabil în Germania în 2024 și 2025
Scopul raziei de astăzi a fos ridicarea de probe, iar evaluarea acestora va dura câteva săptămâni, potrivit unui comunicat de presă al autorității germane.