Skip to content

Lista actualizată a țărilor pentru care se impune carantina! Italia, Spania, Marea Britanie, Belgia, printre țările cu risc epidemiologic

Comitetul Național pentru Situații de Urgență – CNSU a publicat vineri, 5 martie, noua listă a țărilor considerate cu risc epidemiologic (țări zona galbenă) pentru care la sosirea în România se impune carantina.

Spania, Italia, Franța, Marea Britanie, Moldova, SUA, Israel și Bulgaria au rămas pe lista țărilor pentru care se instituie carantina obligatorie la sosirea în România. Germania a rămas în zona verde.

Conform Hotărârii nr. 15 din 05.03.2021 a CNSU, noua listă intră în vigoare sâmbătă, 6 martie, la ora 21:00. 

În zona galbenă se află următoarele ţări/ zone/ teritorii: Cehia, San Marino, Muntenegru, Estonia, Seychelles, Insulele Turks şi Caicos, Monaco, Israel, Bahrain, Slovacia, Serbia, Malta, Liban, Slovenia, Letonia, Albania, Iordania, Suedia, Saint Lucia, Andorra, Ungaria, Aruba, Emiratele Arabe Unite, Franţa, Luxemburg, Moldova, Palestina, Maldive, Olanda, Italia, Brazilia, Antigua şi Barbuda, Puerto Rico, Polonia, Kuweit, Barbados, Austria, Peru, Belgia, Macedonia de Nord, SUA, Kosovo, Uruguay, Chile, Spania, Bulgaria, Cipru, Qatar, Lituania, Paraguay, Marea Britanie și Africa de Sud.

Testul PCR negativ rămâne obligatoriu de prezentat la îmbarcarea în avion sau autocar pentru cei care vin din statele incluse pe lista galbenă, iar carantina se reduce la zece zile.

Conform CNSU, la intrarea în România, persoanele care sosesc din țările/zonele/teritoriile de risc epidemiologic ridicat sunt obligate să prezinte un document ce atestă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării în avion sau autocar (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Pentru această categorie de persoane se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locul declarat pentru o perioadă de zece zile.

„Pentru persoanele sosite din țările/zonele/teritoriile prevăzute și care nu prezintă la intrarea în țară un document care să ateste rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 se instituie măsura carantinei la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile”, se arată în hotărâre.

Această decizie este valabilă pentru cei care, de exemplu, intră în țară cu mașinile personale.

De asemenea, persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt exceptate de la măsura carantinei mai multe categorii care nu prezintă simptome Covid, printre care șoferi, piloți, personal navigant, lucrători transfrontalieri.

Testul PCR nu e obligatoriu pentru cei care au efectuat vaccinul, inclusiv rapelul, copiii sub trei ani sau persoanele care au avut COVID.

Lista actualizată o puteți consulta mai jos sau o puteți descărca de AICI!

Lista State cu risc epidemiologic ridicat_4.03.2021
URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!