Judecătorii englezi din Maidstone au decis pe 12 noiembrie 2019 să-l condamne pe viață pe Dumitru Palazu pentru omorârea unui alt român. El poate fi eliberat condiționat după 30 de ani.
Crima a avut loc la numai câteva săptămâni după ce Palazu a ajuns în Anglia, la scurt timp după ce a fost liberat condiționat din Penitenciarul Tulcea.
În 2010, Tribunalul Călărași l-a condamnat la o pedeapsă de 12 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Comisia de liberare condiționată din Penitenciarul Tulcea a considerat că Palazu merită să fie liber, cu toate că în timpul executării pedepsei s-a dovedit a fi impulsiv și nu-și putea controla furia.
Pe 25 ianuarie 2019, magistrații Judecătoriei Tulcea au decis liberarea condiționată a lui Dumitru Palazu.
El a beneficiat de reducerea pedepsei conform legii recursului compensatoriu și a declarat în fața instanței că vrea doar să ajungă acasă și să înceapă o viață nouă.
Pe 13 martie 2019, Dumitru Palazu, în vârstă de 48 de ani, a plecat în Anglia la fiica sa.
A rămas rapid fără bani și a decis să se mute împreună cu soția sa, Florentina, în tabăra de rulote Brotherhood Caravan Park din Dunkirk, plină de români din Călărași și Craiova.
După trei săptămâni de la sosirea în Anglia, în seara zilei de 7 aprilie 2019, recidivistul l-a înjunghiat mortal pe Alexandru Constantinescu în urma unei răfuieli între tabere rivale.
Martorii l-au auzit urlând: „Dați-vă la o parte! Să moară familia mea îl tai pe ăsta!”
Inițial, cei doi și-au împărțit niște pumni, apoi Palazu i-a băgat victimei cuțitul adânc între coaste. Inima i-a fost perforată în două locuri.
Constantinescu, în vârstă de 30 de ani, a murit după o oră la spital. El venise în tabară de români să-i ia la rost pe cei din Călărași: „Dacă nu plecați de aici, vă omor! Dispăreți!”
Și de aici a izbucnit scandalul.
Agresorul a fugit imediat după atac, dar s-a predat polițiștilor din Canterbury a doua zi.
În timpul procesului, el a spus judecătorilor englezi că medicii de pe ambulanța sosită la locul crimei i-au produs victimei rănile.
Palazu este din Călărași și a mai făcut închisoare de câteva ori pentru omor și vătămare corporală gravă. Conform presei britanice, el a stat în total după gratii 26 de ani și patru luni.
În aceste condiții, se pune întrebarea: De ce Comisia din Penitenciarul Tulcea și magistrații din localitate i-au permis să fie liber?
Răpirea lui Salam la Milano. Bătut de Lower Stan, sechestrat de Berică și Versace
Răzbunare între interlopi în Anglia. Închisoare pe viață pentru doi români