Skip to content

GERMANIA: Doi români, arestați în cadrul unor controale efectuate în gări. Unul nu-și plătise o amendă de 300 de euro

Polițiștii germani au arestat la sfârșitul săptămânii trecute doi români căutați cu mandate de arestare. Primul le-a atras atenția pentru că nu purta masca în mod corespunzător, al doilea a ajuns în vizorul oamenilor legii pentru că circula fără bilet de tren.

Sâmbătă dimineață, 2 ianuarie, agenții au observat în gara Filderstadt-Bernhausen un bărbat care nu purta masca astfel încât să-i acopere nasul și gura. I-au cerut să se identifice, însă bărbatul, un român de 33 de ani, nu a putut prezenta niciun document.

GERMANIA: Controlat la frontieră, un român și-a plătit amenda de 3.300 € ca să nu ajungă după gratii

Dus la secție pentru identificare, polițiștii au descoperit că pe numele acestuia exista un mandat de arestare emis de Parchetul din Kempten pentru încasare frauduloasă de ajutoare sociale. Tânărul a fost la închisoare unde va sta după gratii opt zile, restul unei pedepse totale de trei luni.

Cel de-al doilea român, în vârstă de 23 de ani, a fost arestat în gara din Osnabrück duminică, 3 ianuarie. Cu puțin timp înainte fusese prins într-un Intercity fără bilet de tren.

GERMANIA: Amendă de 6.300 de euro pentru un român prins de 80 de ori fără permis de conducere valabil

Controlorii au chemat o patrulă a poliției pentru a-l identifica pe român. Agenții au descoperit că tânărul era căutat cu mandat de arestare după ce în 2018 a fost condamnat pentru ultraj la plata unei amenzi de 300 de euro sau la ispășirea unei pedepse de 20 de zile de închisoare.

Românul nu avea asupra lui această sumă, astfel a fost dus la penitenciar unde își va petrece aproape toată luna ianuarie.

În plus, bărbatul s-a ales și cu dosar penal pentru că în drum spre secție i-a insultat pe polițiști, conform unui comunicat de presă al Poliției din Bad Bentheim, landul Saxonia Inferioară.

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!