Sirenele care anunță raiduri aeriene se aud din nou la Kiev luni după-amiază după ce un bombardament rusesc din cursul dimineţii s-a soldat cu cel puţin 11 morţi şi 64 de răniţi şi a lăsat fără electricitate patru regiuni ale Ucrainei.
După atacuri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că încearcă să-i șteargă țara „de pe fața pământului”, informează Reuters.
►►► BBC: Câte arme nucleare au Rusia și NATO
„Ei încearcă să ne distrugă și să ne șteargă de pe fața pământului… să ne distrugă oamenii care dorm acasă în Zaporijia. Ucid oamenii care merg la muncă în Dnipro și Kiev”, a scris Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram.
„Sirenele care anunță raiduri aeriene se aud în toată Ucraina. Sunt rachete care lovesc. Din păcate, sunt morți și răniți”, a mai scris Zelenski.
Primarul Kievului, Vitali Kliciko, declarase mai devreme, după oprirea sirenelor în urma încetării raidului rusesc de dimineață, că ameninţarea unor atacuri asupra capitalei persistă.
Potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, în raidul de luni dimineaţă Rusia a lansat 83 de rachete şi 17 drone iraniene Shahed, iar 43 dintre aceste rachete au fost doborâte de antiaeriana ucraineană.
►►► Analiză CNN: Dacă Ucraina va cădea, Rusia lui Putin își va extinde enorm granița terestră cu UE
Conform ultimului bilanţ al victimelor anunţat de autorităţile de la Kiev, cel puţin 11 persoane au fost ucise şi 64 rănite în urma acestui atac.
Într-un mesaj televizat, preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni dimineaţă că a ordonat lovituri împotriva unor ţinte militare, de comunicaţii şi energetice ucrainene, promiţând riposte „severe” în cazul unor noi atacuri ucrainene contra teritoriului rus, după explozia survenită sâmbătă pe podul care leagă Rusia de Crimeea.
►►► În pielea lui Zelenski. De la președinte pe ecran la președinte în timp de război
În urma raidului rusesc asupra infrastructurilor ucrainene patru regiuni ucrainene nu mai au electricitate, respectiv Liov, Poltava, Sumî şi Ternopil, iar în alte părţi ale Ucrainei furnizarea curentului electric este perturbată parţial.