Disperat să-și mențină scaunul de șef al unei direcții silvice, un fost parlamentar specializat în traseism politic dă vina pe ariile protejate care se extind constant și, din această cauză, cozile de topor rămân fără obiectul muncii.
Ion Tabugan s-a născut de 1 aprilie la Mehadia, județul Caraș-Severin. În 2008, la etatea de 48 de ani a ajuns deputat, lăsând în urmă, pe mâini de încredere, Direcția Silvică din Caraș-Severin.
Lui Tabugan i-a plăcut de mic pădurea, astfel că a studiat silvicultura încă de la liceu. S-a zbătut ca șef de ocol silvic din 1989 până în 2004 când a început să dea târcoale politicii și a ales PNL. În 2005 a ajuns șeful Direcției Silvice, un an mai târziu vicepreședinte la nivel de județ al partidului, iar în 2008 a fost trimis la București ca deputat.
În 2010 a plecat la UNPR, formațiunea condusă de fostul vicepremier Gabriel Oprea. Șase ani mai târziu, PSD i-a făcut cu ochiul. Apoi, a luat la rând PMP, ALDE, Pro România, din nou ALDE și a încercat în 2020 să revină în PNL, dar fără succes. În 12 ani a vorbit de 43 de ori în parlament, adică de mai puțin de patru ori în fiecare an. A fost și patron de restaurant: celebrul Grota Haiducilor din Băile Herculane.
Traseistul Tabugan n-a mai prins deputăția după alegerile din 2020, așa că a fost nevoit să revină la cârma Direcției Silvice. Nici nu s-a întors bine că șefii Romsilva l-au luat la ochi.
Controlul a început la sfârșitul lunii octombrie 2020, a fost întrerupt din cauza Covid-19 și reluat la începutul lunii martie 2021. Rezultatele acestuia, publicate de jurnalistul Andrei Ciurcanu pe blogul său, arată dezastrul din pădurile statului din Caraș-Severin.
În 2019, la nivelul direcţiei silvice, volumul total al tăierilor ilegale a fost de 2.434 mc din care 2.224 mc în fondul forestier proprietate publică a statului. Prejudicul, aproape 850.000 de lei.
În anul electoral 2020, 5.585 mc au fost tăiați ilegal, din care 5.366 mc în fondul forestier proprietate publică a statului. Prejudiciul 1.796.551 lei.
În primăvara lui 2021, tăierile ilegale de arbori aveau un volum de aproape 842 mc din care doar 1,2 mc au fost justificate de către personalul silvic.
Concluziile raportului arată că Direcția Silvică Caraș-Severin este un sat fără câini. „În afara deficienţelor pentru care au fost propuse sancţiuni, delegaţii regiei au constatat numeroase alte deficienţe grave, înregistrate în activitatea desfăşurată de personalul silvic şi nesilvic, angajat în centrala direcţiei silvice şi la ocoale”, se arată în documentul menționat.
Cu toate acestea, nu s-au putut aplica sancţiuni disciplinare pentru că faptele au fost prescrise. Practic, șefii Romsilva au trecut cu vederea toate ilegalitățile din această direcție silvică suficient timp încât nimeni să nu mai poată fi tras la răspundere.
„O parte dintre faptele care nu au fost prevenite, semnalate, corectate, sancţionate, de la caz la caz, au condus la înregistrarea unor prejudicii majore în detrimentul instituţiei şi, în unele cazuri, la săvârşirea unor acţiuni şi fapte ilegale”, este concluzia celor care au verificat activitatea lui Tabugan și a predecesorului său, omul de casă al fostului deputat.
În timp ce inspectorii trimiși de la București se pregăteau să plece din Caraș-Severin, Tabugan a contraatacat. A trimis la sfârșitul lui aprilie 2021 șefilor săi din Romsilva două adrese în care încerca să justifice dezastrul din pădurile statului pe care le gestionează dând vina pe isteria artifical creată în privința ariilor protejate. A mai dat vina și pe Garda Forestieră care îl deranjează cu controale și pune o presiune instituționalizată pe angajații Romsilva.
„Vă aducem la cunoștință faptul că accesul la resursa valorificabilă și de cea mai bună calitate este grevat și de prezența a exagerat de multor arii naturale protejate, păduri virgine și cvasivirgine, rezervații științifice care acoperă 60% din suprafața județului Caraș-Severin, suprapuse în cea mai mare parte a lor pe fondul forestier proprietate publică administrat de unitatea noastră.” (Ion Tabugan)
Tabugan consideră că este inadmisibil demersul prin care păduri seculare sunt protejate, mai ales că „tăierea lor pentru producție a fost reglementată cu secole în urmă”. Șeful Direcției Silvice Caraș-Severin susține că aceste păduri care au „o înaltă valoare ecologică și economică” sunt „acum fragmentate nejustificat pentru conservare, fiindu-le schimbată destinația istorică”.
Așa cum am spus, Tabugan arată cu degetul Garda Forestieră Timișoara care, în viziunea lui, afectează grav activitatea de producție a Direcției Silvice și are ca scop „bulversarea activității curente și imposibilitatea coordonării și implementării activităților de producție care ar genera creșterea veniturilor unității”.
Reacția lui Tabugan este una normală pentru că nu a fost obișnuit să-i fie controlată activitatea. Într-una dintre adrese îi asigură pe șefii Romsilva că face „toate eforturile pentru obținerea unui climat de stabilitate și de încredere instituțională care ar putea să ne ajute să depășim acestui moment critic, iar reașezarea indicatorilor pe baze realizabile și sustenabile ne-ar da încrederea, motivația și forța de muncă necesară depășirii acestora la finalul perioadei de referință”.
Tabugan este foarte deranjat de faptul că în județ sunt multe arii protejate, existența acestora având un impact major asupra veniturilor Direcției Silvice. De fapt, în ariile protejate din județ se exploatează pădurea, iar suprafața protejată în mod real este în jur de 33%.
„Economia din sectorul forestier al județului nostru este puternic afectată de suprafețele însemnate cuprinse în ariile protejate, fiind afectate toate întreprinderile de exploatare a masei lemnoase mici și mijlocii, cele care activează în industria prelucrării lemnului a peleților și producătorii de mobilă.” (Ion Tabugan)
Traseistul Tabugan se mai vaită că nu mai vin la licitații de exploatare și prelucrare a masei lemnoase operatori economici pentru că „ariile protejate se extind permanent și nejustificat”. De fapt, multe firme nu mai vin la licitații pentru că refuză să plătească comisionul de 2-3% pe mc, după cum mi-au spus mai mulți foști angajați ai Romsilva.
Am solicitat Gărzii Forestiere Timișoara, Ministerului Mediului și directorului general al Romsilva să comenteze afirmațiile lui Tabugan. Doar Romsilva a catadicsit să răspundă: „Nu comentăm argumente, propuneri și opinii care nu sunt însușite de conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva”. Practic, șefii Regiei nu iau în considerare aberațiile trimise de Tabugan în încercarea de a-și salva funcția.
Gaura neagră a economiei românești înghite și păduri
Cârdășia Romsilva – Transelectrica a distrus păduri seculare din două parcuri naționale