Consiliul Concurenței derulează o investigație privind un posibil comportament anticoncurențial al unor companii care își desfășoară activitatea pe piața serviciilor de tratare și eliminare a deșeurilor medicale din România.
Companiile vizate sunt S.C. Stericycle România S.R.L., S.C. Mondeco S.R.L., S.C. AKSD România S.R.L., S.C. Bio Hazard S.R.L., S.C. Xtreme Ecogreen S.R.L., S.C. Loret del Mar S.R.L., S.C. Eco Diotti S.R.L. și S.C. Eco Fire Sistems S.R.L., se arată într-un comunicat al instituției din martie 2021.
Conform instituției, există indicii privind o posibilă împărțire a pieței serviciilor de tratare și eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale și/sau posibila blocare a accesului pe piață al altor companii concurente.
Inspectorii au efectuat controale inopinate la sediile companii implicate, investigația fiind declanșată ca urmare a indiciilor obținute în cadrul anchetei derulate de Consiliu pe piața deșeurilor medicale.
Analiza Consiliului Concurenței a arătat că piața serviciilor de tratare și eliminare a deșeurilor medicale este puternic concentrată, trei companii gestionând aproape 70% din totalul cantităților de deșeuri medicale în 2019, iar primele cinci aproximativ 80%.
Sute de tone de deșeuri toxice aduse de Securitate din Occident, folosite în construcții
Cine învârte afacerile cu deșeuri medicale în România? Să luăm pe rând primele trei firme care, așa cum reiese din comunicatul Consiliului Concurenței, controlează aproape trei sferturi din piață.
Stericycle și Mondeco sunt practic aceeași firmă. Mondeco S.R.L. din Suceava a fost înființată în urmă cu 20 de ani. În octombrie 2020 a fost radiată din Registrul Comerțului în urma absorbției de către Stericycle Romania S.R.L.
La momentul ștergerii din registru, Mondeco era deținută de Stericycle Europe S. à r.l. din Luxemburg, asociat cu 99,96% și de Stericycle International LLC din SUA, înregistrată în statul Delaware și cu sediul statul Illinois. La rândul ei, compania luxemburgheză are ca unic asociat firma din SUA.
Stericycle din Luxemburg și din SUA dețin și Stericycle Romania S.R.L. Firma mamă, Stericycle Inc., este listată la bursă și domină piața internă americană, așa cum reiese din documentele aflate în dosarele în care compania a fost implicată.
Departamentul de Justiție al SUA a anchetat Stericycle pentru posibile practici de monopol.
În raportul companiei pentru 2020 trimis Comisiei pentru Valori Mobiliare și Schimb a SUA (U.S Security and Exchange Commission), se arată că autoritățile sanitare din România, Spania și Portugalia au desfășurat o acțiune comună la mai multe firme, printre care și Stericycle, în legătură cu transportul, managementul și distrugerea deșeurilor care ar fi putut fi contaminate cu COVID-19.
Autoritățile din Portugalia și Spania au luat măsuri punitive, se arată în raport. În România, nimic.
Clinicile care efectuează teste COVID-19, verificate de Consiliul Concurenței
AKSD Romania SRL are sediul într-un parc industrial din comuna Sânpaul, județul Mureș, și este deținută de două firme maghiare din Debrecen: AKSD Kft și PMR Kft.
Conform datelor de la registrul maghiar al companiilor, AKSD Kft este proprietarul PMR Kft și este deținută de Primăria din Debrecen, guvernul ungar și o firmă privată din Austria care este asociat minoritar.
AKSD este o companie non-profit deținută de autoritățile maghiare și activează în domeniul managementului deșeurilor.
Potrivit legii din Ungaria, numai o companie non-profit deținută de guvern sau de o primărie are dreptul să presteze acest serviciu. În prezent, Debrecen este sub controlul Fidesz, partidul premierului Viktor Orbán.
Bio Hazard S.R.L și Xtreme Ecogreen S.R.L. păstoresc zece procente din piața deșeurilor medicale. Ultima a fost înființată în Slatina, județul Olt, patronii fiind Florin Ionuț Constantin și Ionela Iuliana Constantin.
De cealaltă parte, Bio Hazard este legată de un fost comisar general adjunct al Gărzii Naționale de Mediu, prim comisar al Gărzii de Mediu Mehedinți, în prezent doar comisar în cadrul aceleiași instituții.
Bio Hazard a fost înființată în Drobeta-Turnu Severin. Jumătate din firmă este deținută de mama comisarului Gărzii de Mediu Dan Mihai Budu, iar cealaltă jumătate de un medic de la Spitalul Județean Drobeta-Turnu Severin, Radu-Lucian Buzulică. În 2016, acesta a fost promovat șef secție anatomioe patologică.
Prin Bio Hazard s-a perindat și Diana Isabel Budu, soția comisarului care, potrivit publicației Glasul Aradului a fost șefa de cabinet al fostului ministru al Apărării Mihai Stănișoară.
S.C. Loret del Mar S.R.L. și S.C. Eco Diotti S.R.L. din Tulcea sunt deținute de familia din Tulcea și Tașcu Ioti și soția Georgeta.
S.C. Eco Fire Sistems S.R.L. din comuna Lumina, județul Constanța, are și ea o strânsă legătură cu Mediul. Soții Sandu-Ionel Popescu și Nicoleta-Luminița Popescu dețin în prezent firma înființată în 2001. Popescu este un cunoscut om de afaceri de pe litoral.
Un fost șef al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Traian Petrescu, a declarat anul trecut pentru publicația inf-sud-est că era asociat minoritar al Eco Fire Sistems. El a explicat că l-a cunoscut pe Popescu când i-a făcut studiile pentru incineratorul de deșuri periculoase.