Skip to content

Proxeneți români, capturați în Germania. Obligau tinere să se prostitueze în străinătate

O femeie în vârstă de 48 de ani din localitatea nemţeană Pângăraţi şi un bărbat în vârstă de 47 de ani din Iaşi au fost reţinuţi de poliţiştii din Germania în baza unor mandate internaţionale de arestare.

Cei doi erau condamnaţi pentru trafic de minori şi trafic de persoane la 8 ani, 6 luni şi 20 zile – bărbatul, respectiv 6 ani de închisoare – femeia.

„În fapt, în perioada 2011 – 2013, în baza unei rezoluţii infracţionale, femeia, în mod repetat, a exploatat, prin constrângere fizică şi psihică şi profitând de starea vădită de vulnerabilitate, mai multe persoane vătămate minore şi majore să practice prostituţia pentru a obţine foloase patrimoniale condamnatei în cauză. De asemenea, în perioada 2014 – 2015, bărbatul în cauză împreună cu o altă femeie a racolat 3 femei din municipiul Iaşi, pe care le-a transportat în Grecia şi Germania, unde le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

După emiterea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, cei doi au fost daţi în urmărire naţională şi internaţională şi au fost localizaţi pe teritoriul Germaniei.

Informaţiile privind localizarea exactă a persoanelor urmărite au fost transmise operativ autorităţilor germane de către Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Neamţ.

Femeia a fost extrădată şi încarcerată în Penitenciarului Rahova iar în cazul bărbatului procedurile de extrădare sunt în derulare.

GERMANIA: Un român s-a ales cu dosar penal după ce și-a uitat portofelul în aeroportul din Frankfurt

GERMANIA: Români cu amenzi în valoare totală de peste 10.000 de euro, depistați în timpul unor controale ale poliției

Mașini de lux furate din Germania, depistate în România. Valoarea autoturismelor este de peste 260.000 de euro

Urmărește-ne pe Google News! URMĂREȘTE-NE pe GOOGLE NEWS!