În intervalul 10 martie – 3 aprilie, Italia devine „zonă protejată”. Trebuie să „se evite orice deplasare” și „este interzisă orice formă de adunare”, chiar și în aer liber. Premierul italian, Giuseppe Conte, a semnat un decret de lege care extinde întregului teritoriu limitările introduse începând cu 8 martie în Lombardia și 14 provincii din nordul Italiei.
Prin urmare, peste tot se închid cinematografele, teatrele, sălile de sport, nu se mai oficiază căsătorii, funeralii, iar în weekend se închid și centrele comerciale. Magazinele alimentare și farmaciile rămân deschise, oamenilor fiindu-le permis să iasă din case pentru a face cumpărături. Barurile și restaurantele vor fi deschise de la 6 la 18. Cei cu febră peste 37,5 trebuie să stea acasă.
Muncă și necesități
Cetățenii de pe întreg teritoriul italian se pot deplasa numai „pentru motive dovedite de muncă, în caz de necesitate sau din motive de sănătate”. Nu se oprește circulația mărfurilor și nici a transportului public. Nu este interzis mersul la cumpărături. Cei care se deplasează pot declara pe propria răspundere din ce motiv, însă cei care încalcă regulile sau declară în fals sunt pasibili de amenzi sau chiar pot fi arestați.
Febră și carantină
Cei care au simptome de infecție respiratorie și febră mai mare de 37,5 trebuie să stea acasă și să-și contacteze propriul medic. Interdicția de desplasare este „absolută” pentru cei care au fost puși în carantină sau au fost testați pozitiv la coronavirus.
Săli de sport și parcuri
Sunt închise sălile de sport, însă se poate face mișcare în aer liber respectând distanța de un metru. Sunt închise piscinele, centrele de sănătate, centrele termale, centrele culturale și recreative.
Zile libere și concedii
Angajatorilor publici și privați li se recomandă să promoveze acordarea de zile libere și concedii. În schimb sunt suspendate concediile medicilor.
Baruri și magazine
Barurile și restaurantele pot deschide numai de la 6 la 18 cu obligația de a garanta clienților o distanță de cel puțin 1 metru, altfel riscând închiderea activității. Regula privind distanța este valabilă pentru toate magazinele care pot rămâne deschise. Magazinele alimentare și farmaciile rămân deschise.
Școli și examene pentru permis auto
Școlile și universitățile rămân închise până pe 3 aprilie. Se opresc toate concursurile, cu excepția celor informatizate. Examenele pentru permise auto se suspendă. Unica excepție, concursurile pentru medici.
Bisericile
Locurile de cult pot sta deschise numai dacă sunt în măsură să garanteze o distanță de cel puțin 1 metru. Ceremoniile civile și religioase se suspendă, inclusiv funeraliile.
Stop adunărilor
În întreaga Italie sunt interzise orice fel de adunări în locuri publice sau deschise publicului.
Germania ar putea fi primul focar european de coronavirus – HARTA genetică
CORONAVIRUS: Cine are interdicție să viziteze deținuții din România