Skip to content

Modelul declarațiilor pe proprie răspundere a fost actualizat

În data de 26 martie 2020, autoritățile române au decis să emită un nou model al declarațiilor pe proprie răspundere pentru persoanele care se deplasează în această perioadă a restricțiilor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, documentul poate fi redactat/completat de pe PC/laptop în câmpurile predefinite, în formatul PDF, necesitând ulterior tipărirea și semnătura olografă a titularului.

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani trebuie să fie atente la completarea formularului care are câteva indicații la finalul său.

Declarație pe proprie răspundere: https://cdn.stirioficiale.ro/storage/26MODEL%20Declaratie%20proprie%20raspundere%202503.pdf

Adeverință angajator: https://cdn.stirioficiale.ro/storage/MODEL%20Adeverinta%20pentru%20angajatori.pdf

Documentul poate fi tipărit și completat olograf („de mână”) în câmpurile predefinite, necesitând totodată semnătura olografă a titularului, dasr poate fi scris integral „de mână” cu preluarea tuturor elementelor din modelul declarației pe proprie răspundere pus la dispoziție.

MAI precizează faptul că orice alte inițiative de a dezvolta platforme electronice folosite pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere/adeverințe de angajator NU beneficiază de acordul autorităților guvernamentale și nu se realizează în colaborare cu acestea.

În acest sens, avertizăm asupra riscului folosirii, în mod nejustificat, a unor astfel de instrumente electronice pentru prelucrarea și folosirea fără drept a datelor personale.

În privința prezentării declarației pe proprie răspundere/adeverinței eliberată de angajator personalului abilitat să verifice documentele, de pe dispozitive electronice (conform art. 4, alin 4, din Ordonanța Militară 3/2020), precizăm că aceasta se va realiza în sensul prezentării fotografiei documentului menționat, pe care trebuie să figureze semnătura olografă a titularului (declarația pe proprie răspundere) sau autentificarea angajatorului (adeverința angajator).

Persoana va prezenta declarația pe proprie răspundere/adeverința de la angajator împreună cu actul de identitate, pe care personalul abilitat cu verificarea acestora le va putea fotografia.

Dezinfecție împotriva COVID-19 cu apă și detergent de rufe

Platformă online cu toate informațiile despre COVID-19, lansată de autorități

URMĂREȘTE-NE pe FACEBOOK, X sau GOOGLE NEWS!