Un fost președinte de tribunal prins mort de beat la volan, scăpat de colegii magistrați
Justiția este reprezentată de o statuie legată la ochi, cu o sabie în mână și cu o balanță în alta.
Mai multJustiția este reprezentată de o statuie legată la ochi, cu o sabie în mână și cu o balanță în alta.
Mai multAgenția Națională de Integritate – ANI a constatat că șeful unei secții din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara s-a
Mai multNouă companii active pe piața românească a comercializării de mașini, utilaje și echipamente agricole s-ar fi înțeles să nu concureze
Mai multLa vremuri noi, tot ei. Ministrul Economiei insistă ca o înaltă funcție din insituția pe care o conduce să fie
Mai multCând fostul ministru PSD al Agriculturii și fan al oii, Petre Daea, și-a angajat fiica ca să-i facă un rost
Mai multMinistrul de Interne Marcel Vela și-a adus în Parlament două ajutoare de nădejde din Caraș-Severin, unul chiar din orașul în
Mai multCompania farmaceutică Pfizer a anunțat că vaccinul produs de ea are o eficiență de 90%. Experții arată însă că există
Mai multFotografii și imagini video circulă online cu diferite titluri. În contextul pandemiei de COVID-19 s-a dovedit că cele mai multe
Mai multSâmbătă. 2 martie 2019. La restaurantul Stil din orașul Seini, județul Maramureș, lumea se distra la un botez. Nimic nu
Mai multPrezentat cu mare pompă în septembrie 2020 drept câștigătorul concursului „Spitalul Anului în România”, Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu”
Mai multPoliția Română are la rubrica Persoane Urmărite o femeie care a decedat în urmă cu patru ani într-un spital din
Mai multLa sfârșitul lunii august 2020, o pacientă a Spitalului Județean de Urgență Timișoara căreia i se făcea o tomografie a
Mai multGuvernul maghiar a anunțat în urmă cu câteva zile restricțiile care, începând cu 1 septembrie 2020, afectează economia țării. Una
Mai multCostel Alexe, Ministrul Mediului, este cunoscut și ca Mister Cer din cauza gradului avansat de cunoaștere a limbii engleze pe
Mai multUn scriitor și gazetar important al regimului comunist care glorifica munca forțată la Canal a fost catalogat trădător de patrie
Mai multÎn timp ce se joacă cu cifrele Covid-19, ministrul de Interne Marcel Vela a decis că e timpul să se
Mai mult„Dacă aș vrea să scriu, aș putea să scriu în fiecare zi. Pentru ei (comuniștii de la vărf) contează dacă
Mai multMembrii unei formații care cânta într-un local din Craiova au ajuns să se dușmănească reciproc în urma unei intervenții combinative
Mai multLungul drum al măcelarilor români spre abatoarele din Germania trece prin eșaloanele mai discrete ale puterii politice locale din România.
Mai multFacebook blochează multe conturi din motive care mai de care mai stupide, dar în același timp încasează milioane de dolari
Mai multProcurorii anticorupție au reținut marți, 9 iunie 2020, pentru 24 de ore un ofițer de poliție judiciară din cadrul I.P.J.
Mai multUn polițist din Harghita a fost condamnat definitiv pentru fals intelectual și influențarea declarațiilor pentru că i-a fost lene să
Mai multUn fost director din cadrul Hidroelectrica a fost trimis din nou în judecată de către procurorii DNA pentru că a
Mai multCunoscutul jurnalist Costin Ștucan a publicat un articol care scoate la iveală cum influențează politicienii fotbalul, atât cât mai e,
Mai multZilele trecute, Judecătoria Brăila a condamnat un individ în vârstă de 32 de ani la doi ani, patru luni și
Mai multȘase bărbați au fost reținuți de procurori pentru proxenetism și camată. În patru ani au obținut 1.000.000 de euro din
Mai multO recompensă de până la 80.000 de euro a fost pusă pe capul fiecărui membru al unei grupări formate din
Mai multAvocatului Poporului a precizat într-un comunicat din 27 aprilie că s-a impus intervenția instituției din cauza amenzilor date de Poliția
Mai multProcurorii DNA au trimis în judecată un ofițer de Poliție din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și
Mai multCristian Florin Țol este primarul PSD al comunei Vișina Nouă din județul Olt. Sâmbătă, înainte de Înviere, a fost deranjat
Mai multAutoritățile sanitare din Germania au fost căzut în capcana unor escroci internaționali care le-au promis un transport de măști medicale
Mai multNews Romania a publicat în 2 aprilie 2020 articolul „Tăieri record de păduri în perioada stării de urgență”care se încheia
Mai multUniunea Europeană atrage atenția asupra teoriilor conspirației legate de izbucnirea pandemiei de COVID-19. East StratCom Task Force a făcut o
Mai multPropaganda rusă profită și de pandemia de COVID-19 pentru a publica informații manipulatoare despre ajutorul oferit de Putin Italiei. Presa
Mai multUn tânăr din Bistrița-Năsăud a fost prins în flagrant în 19 martie 2020 imediat după ce a ridicat două colete
Mai multPolițiștii de la Crimă Organizată din Brașov au efectuat miercuri, 15 martie 2020, o percheziție domiciliară la un cetățean străin
Mai multPatru agenți de la Poliția Rutieră din Slatina au fost prinși în flagrant marți, 10 martie 2020, în timp ce
Mai multMagistrații Tribunalului București au publicat motivarea sentinței în dosarul Colectiv. Nenorocirea a fost posibilă din cauza unui lanț de „erori”
Mai multO afacere ticluită la sfârșitul anilor ’80 de două firme de comerț exterior din subordinea Securității (Informații Externe) a pus
Mai multÎn urmă cu o săptămână, PNL anunța că partidul s-a întărit cu patru deputați care l-au părăsit pe Tăriceanu. Printre
Mai multCorneliu Vadim Tudor, fostul parlamentar, europarlamentar, candidat la președinție și lider al Partidului România Mare, beneficia din plin de faptul
Mai multProblema vaccinului antigripal nu este una nouă pentru autoritățile din România. În 1968, Securitatea informa organele de partid și de
Mai multAsociația Euroland Banat a trimis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, președintei Agenției Naționale pentru Arii Protejate și directorului Agenției pentru
Mai multVestea că a fost declarat indezirabil în România și trimis acasă nu i-a căzut deloc bine irakianului Loay Ali Asae
Mai multPe 10 ianuarie 2020, magistrații Curții de Apel Galați au condamnat definitiv 19 agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție al
Mai multCurtea Europeană a Drepturilor Omului – CEDO a decis pe 14 ianuarie 2020 că acțiunea Jandarmeriei de a amenda un
Mai multUn agent de Poliție Rutieră a fost condamnat definitiv cu suspendare după ce l-a făcut scăpat pe un motociclist care
Mai multUn polițist dezertor și-a terorizat ani la rând vecinii, dar Poliția și Parchetul nu au luat nici o măsură. Numai
Mai multUSR a prezentat la jumătatea lunii decembrie drept o mare victorie aprobarea legii prin care se înăspresc pedepsele pentru consumul
Mai multProprietarul unei companii de transport rutier de mărfuri din Belgia riscă cel puțin un an de închisoare cu executare și
Mai multNae Cațavencu, celebrul politician din „O scrisoare pierdută” care vorbea înflăcărat despre țărișoara sa, are un demn urmaș în Camera
Mai multProcurorii americani au destructurat o afacere piramidală de tip Caritas, dar care era implicată în afaceri cu criptomonede. Până acum
Mai multProcurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Șerban Pop, fost vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare
Mai multCurtea Europeană a Drepturilor Omului a decis pe 3 decembrie 2019 condamnarea Portugaliei pentru condițiile degradante și inumane din arestul
Mai multViața după gratii îi împinge pe mulți pușcăriași din categoria „gulerelor albe” să scrie. Unii copiază cu nesimțire lucrări de
Mai multUna dintre ultimele alerte introduse de Comisia Europeană pentru a atrage atenția consumatorilor este legată de cerneala neagră Dynamic folosită
Mai multUn miliar al unei unități de elită a Armatei Române a fost condamnat la șase ani cu executare pentru agresarea
Mai multÎncarceratul Liviu Dragnea a depus o plângere penală în care reclamă faptul că nu a putut vota. Avocata lui Dragnea,
Mai multFirmele din Iași și Hîncești ale președintelui Asociației Transportatorilor din Republica Moldova ar putea plăti 2.000.000 de euro amendă după
Mai multCompania Națională de Căi Ferate – CFR SA a fost condamnată definitiv într-un dosar penal în care o persoană și-a
Mai multÎn loc să salveze vieți, patru angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Caraș- Severin se ocupau cu șantajarea unei femei
Mai multComisarul de poliţie Ion Mihai Bîrdeanu, împuternicit în funcția de șef al Poliției orașului Anina din județul Caraș-Severin, a fost
Mai multMagistrații clujeni au decis la jumătatea lunii iunie 2019 extrădarea lui Borcea și Sabău, ambii căutați de autoritățile franceze pentru
Mai multNesimțirea autorităților în cazul dezastrului din Colectiv întrece orice limită. Libertatea a difuzat un film de 20 de minute făcut
Mai multȘeful bisericii penticostale din Reșița în anii `80 era informator al Securității într-o perioadă în care membrii cultului erau prigoniți.
Mai multO femeie din Slatina a fost condamnată la închisoare cu executare pentru că și-a abandonat fata și nu i-a plătit
Mai mult„USR şi Dan Barna, cei mai ipocriţi actori politici din România, au început campania electorală cu o minciună.” Așa și-a
Mai multProcurorii DIICOT au reținut în data de 25 septembrie 2019 un bărbat din Gorj pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Mai multUn dezastru precum cel din Colectiv se poate oricând repeta din cauza patronilor de cluburi, terase sau moteluri, dar și
Mai multDirecția Națională Anticorupție au început urmărirea penală față de Dan Stroe, fost director al Direcției de Investiții Achiziții Publice și
Mai multDevenit cunoscut publicului larg în urma tragediei de la Caracal, Alexandru Cumpănașu a decis să candideze pentru funcția de președinte
Mai multPe 24 septembrie 2019, Curtea Constituțională a dezbătut excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.589 alin.(1) lit.b) din Codul de procedură
Mai multMagistrații Curții de Apel București au decis că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securităţii. Decizia nu este
Mai multProcurorii DNA Timișoara au reținut pe 16 septembrie 2019 un inspector vamal din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stamora
Mai multGuvernul din Myanmar a blocat vizita lui Anton Caragea și a refuzat premiile oferite de românul care spune că este
Mai multDepartamentul de Justiție al SUA a anunțat într-un comunicat din 3 septembrie 2019 că un om de afaceri turc a
Mai multPe 3 septembrie 2019, la drum de seară, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a găsit de cuviință să inspecteze într-o vizită
Mai multVasilica Dăncilă arată tot mai des pumnul adversarilor politici pe care îi amenință cu plângeri penale. În epoca Dragnea, prima
Mai mult„Călăreț autoaccidentat ușor pe D.J. 136, în comuna Atid, după ce a scăpat calul din frâu și a sărit pe
Mai multOrganizatorii festivalurilor de muzică rock, și nu numai, din România obișnuiesc să atragă parteneri media pentru promovarea spectacolelor. Așa s-a
Mai multÎn cursul lunii iulie 2019, în baza datelor şi informaţiilor obţinute, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu a sesizat Parchetul
Mai multCazul Dincă din Caracal a scos la iveală și modul de operare a clanurilor locale de traficanți. Povestea unei adolescente
Mai multLiderul unei rețele de trafic de persoane suspectată de spălarea a zeci de milioane de euro își vedea de afaceri
Mai multDoi agenți din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Tulcea au fost prinși în flagrant în timp ce aduceau pușcăriașilor telefoane
Mai multNeputința autorităților și inconștiența celor care aruncă gunoiul pe unde apucă pun în pericol sănătatea publică. Prin satele țării se
Mai multMagistrații bucurești l-au condamnat la sfârșitul lunii martie 2019 pe un clujean cu origini palestiniene pentru propagandă jihadistă. Acesta fusese
Mai multLiviu Dragnea și fostul prim-ministru Sorin Grindeanu, actual preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii – ANCOM,
Mai multCa să ducă o viață mai bună, un cadru didactic de la Colegiul Național Henri Coandă din Bacău s-a gândit
Mai multCâțiva bulgari și partenerul lor român, ginerele unui fost senator, au înșelat statul român cu peste 45.000.000 de euro. Ar
Mai multBiroul Procurorului General al SUA din California a anunțat într-un comunicat din 14 iunie 2019 că un inginer român riscă
Mai multJudecătorii Curții de Apel Oradea susțin că mandatele europene de arestare emise de parchetele din Germania sunt influențate de guvern.
Mai multProcurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General se află în lucru două dosare care au în
Mai multUn cetățean român a fost condamnat pe 15 mai 2019 în SUA pentru rolul pe care l-a avut în șantajarea
Mai multTribunalul din Uppsala a condamnat în premieră, la sfârșitul lunii aprilie 2019, un bărbat pentru viol prin neglijență. Doi români
Mai multCurtea de Apel Târgu Mureș a dispus pe 6 martie 2019 condamnarea unui șofer profesionist la doi ani și patru
Mai multO agentă de la Poliția de Frontieră, care avea obiceiul să-și rotunjeze veniturile în Dubai, a fost dată afară după
Mai multTrei imigranți francezi din Israel au cauzat un grav incident diplomatic între statul care i-a adoptat și Franța. Ei au
Mai multMai mulți polițiști din IPJ Galați au fost condamnați definitiv pentru luare de mită, fals intelectual și distrugerea unui dispozitiv
Mai multFosta șefă a Secției de Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina, un infirmier din aceeași secție și o consilieră de la
Mai multSunt aproape 15 ani de când scriu despre distrugerea pădurilor. Am inițiat o campanie media legată de ariile protejate. Autoritățile
Mai multUna dintre cele mai noi teorii ale consiprației este aceea că Facebook își ascultă utilizatorii prin intermediul microfonului telefonului mobil
Mai multO problemă tehnică pe care am avut-o cu internetul furnizat de UPC a scos la iveală vulnerabilitățile companiei din punct
Mai multFostul inspector școlar general din Tulcea, condamnat în 2016 pentru escrocherii la Bac, a fost prins cu falsuri într-un proiect
Mai multO fostă consilieră din Ministerul Transporturilor, soțul acesteia și administratorul unei firme sunt anchetați pentru trafic de influență, instigare la
Mai multMai mulți preoţi catolici din Koszalin, nord-vestul Poloniei, au făcut public pe facebook faptul că pe 31 martie 2019 au
Mai multLa începutul lunii august 2017, trei români au murit înecați și unul a scăpat ca prin urechile acului după ce
Mai multPartidul Național Țărănesc – Creștin Democrat a anunțat prin vocea președintelui său, Aurelian Pavelescu, că susține PSD terfelind astfel tot
Mai multMagistrații Curții de Apel Iași au decis pe 25 martie 2019, că agentul șef principal Marius Robert Dediu de la
Mai multDoi agenți de poliție din județul Giurgiu, un șef de post și adjunctul său, au fost condamnați pentru complicitate la
Mai multDe ce nu avem căi ferate pe care trenurile să poată circula „ca-n Vest”? Răspunsul poate fi dat de povestea
Mai multCurtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Internațională din Paris a decis la începutul lunii martie 2019 că
Mai multUn agent din Penitenciarul Bacău a fost arestat împreună cu concubina lui în urma unui flagrant al Direcției Generale Anticorupție
Mai multTrei argentinieni au fost arestați pe 13 martie 2019 la Buenos Aires. Ei sunt acuzați în Statele Unite pentru că
Mai mult„În perioada anilor 2016 – 2018, liderul unei grupări infracționale ar fi a acordat împrumuturi cu dobândă unor persoane, pentru
Mai multCondamnat la 22 de ani de închisoare în România, un turc se luptă cu sistemul penitenciar fiind nemulțumit că oamenii
Mai multSecretarul de Stat american Mike Pompeo a avertizat săptămâna trecută într-un interviu pentru Fox Business Network că din motive de
Mai multPresa s-a inflamat zilele acestea că membrii unor clanuri infracționale din Țăndărei au scăpat de pedeapsă după ce niște judecători
Mai multCalvarul unei tinere din Mureș, început acum patru ani și jumătate, pare să nu se mai termine. Lentoarea cu care
Mai multProcurorii DIICOT au trimis în judecată, în stare de arest, un vameș și complicele lui pentru că au sustras țigări
Mai multUn polițist de la Rutieră din Bistrița Năsăud prins în timp ce lua mită a fost condamnat definitiv la trei
Mai multJoi, 17 ianuarie 2019, Guvernul Dăncilă urmează să aprobe o Hotărâre de Guvern prin care un imobil aflat în administrarea
Mai multO solicitare de a realiza un interviu în decembrie 2018 cu un preot ortodox din Teleorman s-a finalizat cu includerea
Mai multConsulatul General al României la Chicago a organizat recepția cu ocazia Centenarului Marii Uniri pe 29 noiembrie 2018 la Trump
Mai multRomânia a renunțat în 2018 la cele mai multe dintre taxele consulare, însă nici acum nu se știe cum s-a ajuns
Mai multPatronul unei firme din Belgia ar putea fi condamnat la doi ani de închisoare și la plata unei amenzi de
Mai multRomsilva încalcă legea și monitorizează video persoanele indiscrete care îi cercetează activitatea. Cel puțin asta rezultă din demisia biologului Parcului
Mai multCosta Rica nu pare a fi o țară cu noroc pentru românii care ajung pe acolo. Elena Udrea și Alina
Mai multProcurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au
Mai multAgenția Națională de Integritate – ANI a a constatat o diferență nejustificată de 181.573 lei între averea dobândită și veniturile realizate
Mai multProblemele financiare ale unui inspector ANAF par să-i fi adus probleme penale. Dumitra Elena Mărtin a fost până în primăvara
Mai multPe 27 august 2018 presa olandeză scria că celebrul tablou „Cap de Arlechin” al lui Picasso ar fi fost găsit
Mai multUn vâlcean, condamnat în România pentru fraude informatice și extrădat în SUA pentru aceleași infracțiuni, s-a plâns magistraților americani, în
Mai multPe 7 octombrie 2018, CSL Virginia, un portcontainer sub pavilion cipriot, dar deținută de o firmă din Hamburg, a fost lovită
Mai multÎn sesiunea plenară care are loc în aceste zile, membrii Parlamentului European au decis, printre altele, și ridicarea imunității unor
Mai multÎn toată tevatura cu legile justiției, legea off-shore, legea spălării banilor, salariul minim etc. parlamentarii au găsit timp să se
Mai multCopiii, și mai nou bebelușii, sunt victimele pornografiei infantile. Mulți dintre ei sunt abuzați de propriile mame care se filmează
Mai multÎn Camera Deputaților se vor dezbate săptămâna viitoare două proiecte de lege care au în vizor elevii și cadrele didactice
Mai multAdrian Țuțuianu, șeful PSD Dâmbovița și contestatar al lui Liviu Dragnea, a spus că partidul s-a comportat ca un partid
Mai multUn fost lt. col. SRI, condamnat pentru fals într-un dosar de corupție, a publicat luni seara pe pagina sa de
Mai multFostul pușcăriaș Dan Voiculescu cere Guvernului și serviciilor secrete să ofere o atenție specială unor publicații care, spune el, nu
Mai multPe 20 septembrie 2018, un tribunal federal din Sacramento l-a condamnat pe un angajat al firmei de salubritate Polaris M
Mai multOn September 20th, 2018 U.S. District Judge Troy L. Nunley sentenced Constantin Schiller, 65, of Romania, to two years in
Mai multDespite years of impropriety, FIFA has eliminated the term “corruption” from its code of ethics, according to The Washington Post. World
Mai multPare o glumă, dar nu este. Peste 3.000 de oameni au semnat din 2015 până în prezent o petiție pentru
Mai multParcul Național Cheile Nerei – Beușnița are, ca de altfel aproape toate parcurile naționale din România, ghinionul de a fi
Mai multTraficul de cocaină ascunsă în transporturi de banane este destul de des întâlnit. România se află pe harta traficanților columbieni.
Mai multCristian Pomohaci a intrat în atenția polițiștilor după ce a fost acuzat în 2017 că a întreținut relații sexuale cu
Mai multDeputații PSD și ALDE, în frunte cu Liviu Dragnea, dau o mână de ajutor Jandarmeriei Române pentru ca aceasta să
Mai multMembrii organizației de protecția mediului Agent Green au surprins un angajat al Romsilva de la Ocolul Silvic Baia de Aramă
Mai multCea mai mare rețea de traficanți de heroină din București a fost anihilată de procurorii DIICOT. Rețeaua era condusă de
Mai multMinisterul român al Afacerilor Externe – MAE a publicat pe site-ul său la data de 8 septembrie 2018 mai multe avertizări
Mai multCap de Arlechin, celebrul tablou de Picasso furat dintr-un muzeu olandez în 2012 a fost găsit. Arthur Brand, detectiv olandez
Mai multIonuț Sindile a fost numit șef interimar al Jandarmeriei Române în urma încetării mandatului lui Sebastian Cucoș, imediat după Mitingul
Mai multSfârșitul lui februarie, începutul lui martie 2017. Daniel Chui Mun Yew, fondatorul și directorul Oceanic Group Pte Ltd. din Singapore,
Mai multPreședintele SUA a făcut public pe 24 iulie 2018 că intenționează să-l numească pe avocatul Adrian Zuckerman ambasador în România.
Mai multToate drumurile duc la Roma, ceea ce înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, toți turiștii ajung și ei la
Mai multRomânia va prelua începând cu 1 ianuarie 2019 președinția Consiliului Uniunii Europene, adică va conduce UE timp de șase luni.
Mai multAfacerile cu morți nu sunt numai apanajul lui Liviu Dragnea, condamnat că i-a pus pe cei drepți să voteze. Procurorii
Mai multAți primit e-mailuri în limba engleză sau română (Exemplele 5 şi 6) în care vi se spune că cineva vă
Mai multCe legătură poate să fie într-un un român, arestarea unui pastor în Minnesota, a unui om de afaceri în Singapore
Mai multVasilica Dăncilă a mințit ani la rând. A încălcat legea ani la rând. A semnat documente știind că, potrivit Codului
Mai multConsiliul Național al Audiovizualului a oprit în prima jumătate de an de la difuzare, până la intrarea în legalitate, mai
Mai multDumitru Daniel Bosogioiu apare pe lista celor mai cunoscuți infractori căutați de FBI pentru fraude informatice. În decembrie 2012 a
Mai multPresa indiană prezenta în august 2016 cazul unei grupări de români care a sustras prin skimming aproximativ 6.000 de dolari
Mai multNicolae Popescu are 38 de ani și s-a născut în Alexandria. Este căutat de FBI pentru că ar fi vândut
Mai multNewsRomania a publicat ieri articolul: DOSARELE CIA: Securitatea nu putea opri atacurile teroriste care au vizat România. Analiștii CIA au considerat
Mai multAgenţia americană de informaţii a declasificat mai multe documente care fac referire la trei atacuri teroriste care au vizat România
Mai multUn român din Focșani, dat în urmărire de Poliția Română pentru că a fost condamnat la trei pedepse cu închisoarea,
Mai multParchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea Serviciului Român de Informații, a cerut Curții de Apel expulzarea
Mai multParchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus astăzi, 19 iunie 2018, trimiterea în judecată a
Mai multPe 21 mai 1991, un asasinat zguduia lumea românească de pretutindeni. Profesorul Ioan Petru Culianu, asistentul lui Mircea Eliade, a
Mai multFBI a publicat la sfârșitul lunii martie 2018 mai multe documente legate de asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu, fost asistent
Mai multÎn anii ’70 România era principalul furnizor de carne de porc pentru soldații americani din Europa de Vest. La abatoarele
Mai multParlamentarii români adoptă legi fără a cunoaște implicațiile acestora. Un astfel de exemplu este legea prin care s-au achiziționat rachetele
Mai multMâine, 18 mai 2018, va fi vinerea neagră pentru Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. Consiliul Științific al Parcului urmează
Mai multThe closure of the Hungarian border to keep migrants out has pushed some of those who are desperate to leave
Mai multRomsilva a anuțat astăzi, 18 aprilie 2018, rezultatele concursului pentru ocuparea postului de director al Parcului Național Semenic – Cheile
Mai multRomânii ar putea plăti un credit de zeci de milioane de euro luat de mai mulți primari din Suceava pentru
Mai multMafioții italieni își exilează soldații insubordonați pe plaiuri mioritice. Două arestări simultane au avut loc în România și Italia, fiind
Mai multAmericanii au primit în 1959 informația că un inginer, care lucra la Daimler – Benz Stuttgart, fusese cu câțiva ani
Mai multMai mulți sibieni care plecaseră din România au fost interogați de ofițerii americani odată ce ajungeau în Germania. Trei dintre
Mai multCFR se zbate de ani buni să ofere călătorilor un transport la standarde ridicate. Fără succes. Ministerul Transporturilor susține că
Mai multUn polițist român din Canada, în vârstă de 45 de ani, este suspendat de 11 ani din funcție, dar își
Mai multCriminal gangs using a route from China through Turkey to Romania are flooding the European market with fake branded perfumes
Mai multTuriștii străini de pe litoral și românii care lucrau în turism în hotelurile de la malul mării erau țintele Securității.
Mai multMulți parlamentari au mintea odihnită. Și sunt plătiți pentru asta. De plictiseală fac proiecte de lege scrise în batjocură. Unul
Mai multGoana unor state ale Uniunii Europene după independența energetică dăunează grav mediului înconjurător și sănătății din cauza exploatării continue a
Mai multSirianul Saleh Loubia a venit în România să facă afaceri. Spre deosebire de investitorii autohtoni care fac afaceri cu statul,
Mai multLa începutul anilor ’70 americanii știau deja în ce condiții stăteau cei 500 de deținuți politici încarcerați la Aiud, condamnați
Mai multUn sucevean a refuzat să fie informatorul Securității și să dea rapoarte despre doi ingineri germani, colegi de șantier. Un
Mai multUn psihiatru timișorean, fugit în Germania, a descris modul în care Securitatea intervenea în actul de justiție. Un caz elocvent
Mai multUn medic specializat în chirurgie dentară reușise să plece din lagărul comunist și, odată ajuns în Germania, a fost interogat
Mai multBazele militare americane și germane prezentau un interes deosebit pentru Securitate. Pentru a obține aceste informații, securiștii nu se sfiau
Mai multCel mai mare pericol pe plan extern era considerat de Securitate emigrația. ”Miracolul economic vest-german” prezenta un interes deosebit pentru
Mai multDelegațiile de sportivi români erau adesea însoțite de lucrători ai Securității. Rapoartele Serviciului de Informații al Armatei Americane oferă câteva
Mai multTehnicile de recrutare a informatorilor dezvoltate de Securitate la sfârșitul anilor 1950 nu erau deloc sofisticate. Șantajul era cheia, dar
Mai multÎn anii ’50 Securitatea era văzută de către americani ca o instituție de amatori. Dacă pe plan intern aresta și
Mai multVremea simplelor camere de supraveghere a trecut. Acum totul se poate supraveghea, de la comunicațiile online pâna la starea de
Mai multTot mai des îl vedem pe lângă Florin Iordache, celebrul părinte al Ordonanței 13, pe actorul Márton Arpad Francisc. Deputat
Mai multUn control efectuat în Parcul Natural Cheile Grădiștei – Cioclovina i-a făcut pe inspectorii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva
Mai multCa să nu se mai strângă protestatari în Piața Victoriei, Primăria Capitalei a decis să organizeze în perioada 2 –
Mai multȘeful Poliției Rutiere din județul Brăila nu poate justifica câteva zeci de mii de euro. Tatăl polițistului, fost primar, actual
Mai multIndolența guvernanților duce la dispariția pădurilor seculare. Omisiuni legislative, voite sau nu, au drept consecință exploatarea lemnului în zone strict
Mai multIndiferent de partidul din care provin, unii politicieni dau dovadă că habar nu au de ce se află în Parlament,
Mai multMilioane de oameni devin anual victimele traficului de persoane, femeile fiind în continuare ținta predilectă a traficanților. Promisiunea unui loc
Mai multO anchetă a Serviciului Român de Informații îndreptată împotriva unui jurnalist a scos la iveală legăturile la nivel înalt ale
Mai multParlamentarii noștri țin din tot sufletul să distrugă natura. Nu contează că România a semnat tratate internaționale și convenții pentru
Mai multPoliticienii români, cu foarte mici excepții, au dat și dau dovadă de un total dezinteres în ceea ce privește protecția
Mai multComisia Europeană a propus o reformă a dreptului de autor în UE, proiectul de lege urmând a fi votat peste
Mai multUnul dintre cele mai sărace ale României, denumit de procurori Mica Sicilie, condus mult timp cu mână de fier, județul
Mai multAm verificat în toată activitatea parlamentară a fostului ministru al Justiției Iordache declarațiile pe care le-a făcut legat de justiție,
Mai mult